INREGISTRARE / Gala extraordinara de opera, 12 octombrie 2012

gala extraordinara de opera 2012

După o absentă de 6 ani, solistii, corul si orchestra, alături de Juniorii Operei, vor reveni pe scenă cu un spectacol inedit în Sala Mare a Teatrului National Iasi, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeselea. La pian si celesta Adina Alupei.

De asemenea, Opera ieseană pregăteste spectatorilor o surpriză deosebită. Astfel, mari personalităti ale lumii culturale de pretutindeni vor fi prezente la seara de gală prin intermediul unor secvente video. Ioan Holender, Elena Motuc, Mioara Cortez, Ruxandra Donose, Mariana Nicolesco si multi altii vor împărtăsi gândurile lor în cadrul acestui moment festiv.

Secventele video vor fi proiectate inainte de inceperea galei pe cortina. Regia spectacolului este asigurata de Beatrice Rancea, managerul institutiei. Corul si Juniorii Operei vor evolua sub indrumarea dirijorilor Mirel Azamfirei si Raluca Zaharia. Alaturi de acestea, solistii vor interpreta arii din opere cunoscute precum „Trubadurul”, „Aida”, „Traviata” (G. Verdi), „Carmen” (G. Bizet), „Faust” (Ch. Gounod) „Carmina Burana” (C. Orff), „Sunetul muzicii” (R. Rodgers) sau „My fair lady” (F. Loewe). In spectacol va performa, de asemenea, artista Adina Alupei, la pian si celesta.

Mai mult, în sală vor fi prezenti si membrii fondatori, o parte dintre cei care în urmă cu 56 de ani au păsit pentru prima dată pe scena Teatrului National Iasi.

INREGISTRARE

Inregistrare „Gala extraordinara de opera”: www.bit.ly/GalaPart.1 si wwwbit.ly/GalaPart.2

TRANSMISIE LIVE PE INTERNET

Urmariti spectacolul IN DIRECT pe site-ul Ziarului de Iasi, vineri, 12 octombrie, incepand cu ora 18.30. Evenimentul va fi transmis in direct si pe site-ul institutiei, la adresa http://www.operais.ro/. Transmisia este asigurata de Quartz Matrix.

BILETE

  • 40 lei  – Stal
  • 30 lei – Balcon
  • 60 lei – Loja

Biletele pot fi cumpărate de la Agenția Operei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 8), de luni până duminică între orele 10:00 – 17:00, precum și de la Cafeneaua Maideyi (str. Lascăr Catargi nr. 37) de luni până duminică între orele 08:00-00:00.

Agentia Operei: 0332.888.448

INFO

Opera Nationala Romana Iasi

Str. Agatha Bârsescu nr. 18, cod poștal 700074 Iași, România

Secretariat: 0232.211.144

pr@operaiasi.ro

www.operaiasi.ro

facebook.com/Opera-Nationala-Romana-Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

1 comentariu la “INREGISTRARE / Gala extraordinara de opera, 12 octombrie 2012”

  1. Gabriel says:

    Mult succes in noul/vechi acoperis !!!

Raspunde lui Gabriel Anuleaza