FIT | Vă plac bananele, tovarăși? – regia Andi Gherghe

Sâmbătă, 11 Mai 2019, de la ora 21:00 ne distrăm în cadrul Festivalului Teatrelor Independente, la One Man Show-ul „Vă plac bananele, tovarăși?”, la Pizzeria Alila!

Montat pentru prima dată în limba română, spectacolul are la bază textul lui Székely Csaba „Vă plac bananele, tovarăși?”, adaptat de către autor sub forma unei monodrame. Piesa, o ascuțită satiră la adresa comunismului românesc, a câștigat Premiul regional pentru Europa la Concursul internațional de scenarii radiofonice BBC, în 2009.

„Vă plac bananele, tovarăși?” e o poveste simplă despre o viață mai puțin simplă. Suntem în România lui Ceaușescu, unde toată lumea se teme, e suspicioasă și rabdă de foame, mai puțin povestitorul, Robert.

Tatăl lui fiind stăpân peste viață și moarte în orașul în care copilărește, Robert are de toate, chiar și banane. Această copilărie însă nu e tocmai lipsită de griji: mama sa plânge toată ziua, fratele mai mare încearcă să-l omoare tot timpul, iar singura fată pe care o place e „inamic” al regimului. Dar soarta comună a tuturor regimurilor e că se termină odată și vin altele în locul lor care vor face, poate, viața mai ușoară. Sau nu? În orice caz, un singur lucru fundamental nu se schimbă: banana. Toate celelalte da, inclusiv tatăl.

„Vă plac bananele, tovarăși?” este, în mare măsură povestea tatălui, genul de om care cade întotdeauna pe picioare pentru că fiecare regim are nevoie de el. Fiind excepțional de naiv și inocent, Robert înțelege foarte încet și doar pe jumătate ce se petrece în jurul lui.

De fapt, nici nu poate fi altfel, întrucât înțelegerea completă ar fi foarte dureroasă.

Durata spectacolului: 80 de minute. Distribuţia: Alin Stanciu

Intrarea liberă!

INFO

Ateneul din Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Webwww.ateneuiasi.ro

FBwww.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: