FILIT la start. Dan Lungu: “Festivalul se doreste a fi o adevărată sărbătoare a orasului”

Ieri, in foaierul Teatrului National “Vasile Alecsandri” s-a desfăsurat conferinta de presă de lansare a primei editii a Festivalului International de Literatură si Traducere Iasi (FILIT) – 23-27 octombrie 2013. La eveniment au participat Presedintele Consiliului Judetean Iași, Cristian Adomnitei, managerul FILIT si directorul Muzeului Literaturii Române din Iasi, Dan Lungu, managerul Operei Nationale Române Iasi, Beatrice Rancea, directorul general al Filarmonicii de Stat Iasi, Bujor Prelipcean, precum si directorul executiv al Asociatiei Editorilor din România, Mihai Mitrică.

Conferinta de presa - lansare FILIT

Dan Lungu a explicat faptul că evenimentele FILIT au fost construite pe baza a patru piloni importanti: “Bookfest, întâlnirea autorilor cu elevii si studentii, evenimentele de seară de la Teatrul National si Casa FILIT. Vor fi lucruri extraordinare, întâlniri cu mari autori, de la prânz până seara târziu. Festivalul acesta se vrea o sărbătoare a orasului, o sărbătoare în care să fie implicati foarte multi oameni, în care să se bucure alături de noi, de invitatii pe care îi avem, invitati foarte importanti din chiar lumea literară”.

Cristian Adomnitei a declarat că FILIT este un produs obtinut din sinergia institutiilor de cultură: “Nu sunt multe astfel de momente de bucurie. Acest festival este consacrat, desi n-a început încă. Este un proiect care, vă asigur, va avea continuitate si sustinerea Consiliului Judetean atât timp cât voi ocupa eu functia de presedinte. Banca Natională a României a acceptat din primul moment să sustină FILIT si a anuntat că parteneriatul va fi unul de durată, iar pentru aceasta le multumesc guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, si viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu”.

Beatrice Rancea a salutat organizarea unui eveniment de o asemenea amploare si si-a exprimat dorinta ca parteneriatul cu festivalul să fie unul de traditie: “Foarte greu se realizează în astfel de timpuri o asemenea initiativă. Sunt fericită si mândră că FILIT are loc aici, la Iasi si că vom deschide festivalul cu Indiile galante”.

Filarmonica de Stat Iasi îsi aduce contributia în cadrul evenimentului cu un concert simfonic extraordinar, a cărui solistă este celebra pianistă Raluca Stirbăt. “Iasul se miscă si prinde viată. N-a mai existat asa ceva în Iasi, adică să existe ceva de dimineată până seara. Este o sărbătoare în care cartea îsi dă mâna cu opera, cu muzica”, a declarat Bujor Prelipcean. “În celelalte mari orase cu pretentii avem film sau teatru, dar Iasul a găsit această nisă, a literaturii. Această editie a ridicat stacheta atât de sus încât vreau să văd cum o să vă descurcati la editia a doua”, a spus Mihai Mitrică:

Managerul FILIT a mai anuntat, în final, că editia de vineri, 25 octombrie, a “Serilor FILIT” va fi una dedicată Hertei Müller. Evenimentul îl va avea ca invitat pe Ernest Wichner, director al Literaturhaus Berlin, iar moderator va fi jurnalistul Liviu Mihaiu. Cu acest prilej va fi prezentat mesajul laureatei Nobel pentru Literatură în 2009 pentru publicul festivalului si vor fi proiectate o serie de filme inedite.

Un alt eveniment de ultimă oră anuntat este “Noaptea albă a poeziei si a muzicii”, programat la Casa FILIT vineri, 25 octombrie, începând cu ora 23.00. Un maraton de poezie si muzică unde vă veti întâlni cu unele dintre cele mai bune voci ale poeziei actuale, textele lor reusind să schimbe sau să trezească cititorii si pe cei care au avut până acum bucuria să le audă în lecturi publice. Participă: Constantin Acosmei, Marius Aldea, Radu Andriescu, Michael Astner, Serban Axinte, Rita Chirian, Mariana Codrut, Dan Coman, Teodora Coman, Sorin Despot, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Anastasia Gavrilovici, Paul Gorban, Matei Hutopilă, Diana Iepure, Constantin Iftime, V. Leac, Stefan Manasia, O. Nimigean, Radu Nitescu, Tara Skurtu (SUA), Carmen Veronica Steiciuc, Cătălin-Mihai Stefan, Veno Taufer (Slovenia), Ernest Wichner (Germania). Moderatori: Corina Bernic si Claudiu Komartin.

Zeci de evenimente vor avea loc în cadrul primei editii a Festivalului International de Literatură si Traducere Iasi (23-27 octombrie) – FILIT, realizate în parteneriat cu majoritatea institutiilor educationale si culturale din judetul Iasi. Expozitii de carte, fotografie si pictură, concerte, dezbateri.

INFO

www.filit-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tapinarii si Fara Zahar @La Baza

The Kryptonite Sparks + Outstorm @Underground Pub

Seara lunga a filmelor scurte la Casa Ursachi

Weekend cu jazz la Cafe Society

Scrie un comentariu: