FIE IASI: S-a deschis Festivalul de Arte Vizuale, 14-23 iunie

Peste 40 de lucrări artistice, picturi și sculpturi au fost expuse în Piața Unirii. Vineri, 14 iunie, a avut loc, în cadrul Festivalului Internațional al Educației, deschiderea Festivalului de Arte Vizuale, la care a participat o parte dintre cei 25 de artiști care au semnat creațiile. Pe parcursul următoarelor zile, până pe 23 iunie, aceștia vor picta și sculpta în fața trecătorilor din Piața Unirii.

„A face tablouri în fața publicului este o artă nouă. Am adunat aproape 30 dintre cei mai importanți artiști din Iași în acest moment, unii dintre ei premiați la expoziția Atelier 35”, a menționat Felix Aftene, președintele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), filiala Iași. Lucrările aparțin atât studenților Universității de Arte „George Enescu” din Iași, cât și membrilor UAP Iași, iar cele mai multe ilustrează portrete, fie în culori, fie în tușe de gri, realizate pe pânze de diferite dimensiuni.

Prezent la deschiderea Festivalului de Arte Vizuale, criticul de artă Petru Bejan a afirmat că unul dintre obiectivele evenimentului este de „a da o dimensiune europeană, încercând să depășim sfera regională. Este o ocazie da a aduce Europa acasă”.

Dintre trecătorii de toate vârstele, cei mai curioși au fost tinerii. Le-au atras atenția cele două tablouri pictate în nuanțe de gri, unite prin ceea ce părea a fi un cablu de date. De pe pânză, un el și o ea, amândoi cu spatele, i-au lăsat pe spectatori să le admire tatuajele inspirate din simbolurile tribale ale soarelui, din miezul căruia pornea firul negru.

Așadar, timp de 10 zile, artiștii își vor muta atelierele în Piața Unirii, unde trecătorii îi vor putea urmări cum își transformă pânzele și sculpturile în opere de artă. „Am gândit evenimentul ca o tabără de creație, în care ne strângem, venim cu ideile de acasă și realizăm acolo lucrările. Am luat pulsul zonei, al istoricului care caracterizează locul și urmează să venim cu schițele. Tema care va fi ilustrată prin creații este «Piața Unirii – Piața Artei»”, a explicat artistul Adrian Crîșmaru, unul dintre coordonatorii evenimentului.

Expoziția va putea fi vizionată la închiderea taberei de creație, vineri, 23 iunie, când artiștii, într-un gest simbolic, își vor arde instrumentele cu care au lucrat. Până atunci, vor mai fi organizate expoziții la Galeriile de Artă N. Tonitza și Th. Pallady sau la Muzeul Unirii, unde, din 15 iunie  iunie, poate fi vazuta expozitia „Patriarhul sculpturii românești se întoarce la Iași – Ion Irimescu 110 ani de la naștere”.

INFO

www.fieiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: