Festival FIE: Clasic 300, un spectacol ce înnobilează Iaşul cultural

Festival FIE: Clasic 300, un spectacol ce înnobilează Iaşul cultural/ afis

UPDATE: Din cauza ploii, Gala Clasic 300, programată în cadrul Festivalului Internațional al Educației, în această seară în Piața Palatului Culturii, a fost amânată pentru mâine seară, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă.

Patru voci de excepţie ale muzicii clasice internaţionale vor fi prezente la Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), pentru a concerta pe scena celei de-a doua ediţii a spectacolului de gală Clasic 300.

Mezzo-soprana Viorica Cortez, soprana Elena Moşuc, tenorul Călin Brătescu şi violonistul Remus Azoiţei vor fi prezenţi la FIE, pe 22 iunie, pe scena unui amplu şi valoros eveniment dedicat muzicii clasice. Clasic 300, aflat la a doua ediţie, propune un spectacol unic, pregătit de patru personalităţi internaţionale, care vor concerta împreună cu Orchestra Simfonică şi Corul „Gavriil Musicescu“ ale Filarmonicii „Moldova“ Iaşi, sub bagheta cunoscutului dirijor Vlad Conta de la Opera Naţională Bucureşti. Spectacolul de gală „Clasic 300“ oferit de FIE reprezintă unica ocazie de a-i asculta pe cei patru mari artişti, pentru prima dată pe scenă în această formulă.

Festival FIE: Clasic 300, un spectacol ce înnobilează Iaşul cultural/ foto

VIORICA CORTEZ

Profund ataşată de Iaşi, oraşul său natal, celebra mezzo-soprană Viorica Cortez revine acasă, la invitaţia organizatorilor FIE. „Franţuzoaica de la Iaşi“, cum ei însăşi îi place să se numească, s-a născut în 1935 în Bucium, pe atunci un sat de la marginea Iaşilor, într-o familie ce avea să dea muzicii trei nume de excepţie: Viorica (mezzo-soprana de azi, Mioara – soprană şi Ştefania Cortez – profesor de pedagogie muzicală). A absolvit liceul muzical şi Conservatorul din capitala Moldovei, iar la 17 ani şi-a făcut debutul pe scenă, interpretând partitura de alto din Simfonia a IX-a de Beethoven. În 1964, studentă fiind, a obţinut Marele Premiu la Concursul Internaţional de Canto de la Toulouse. Până în 1967 a fost solistă a Filarmonicii din Iaşi. A urmat o carieră fulminantă, cu succese obţinute pe cele mai mari scene ale lumii. În 1972 s-a stabilit în Franţa, devenind apoi o prezenţă permanentă în teatre lirice ca Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Teatrul Capitol din Toulouse, Teatro San Carlo din Napoli, Gran Teatre del Liceo din Barcelona, Staatsoper din Viena şi Opéra Garnier din Paris. A evoluat alături de nume sonore ale muzicii clasice internaţionale, precum: Plácido Domingo, Nicolai Ghiaurov, Montserrat Caballé, Peter Dvorsky, Octav Enigărescu, Franca Fabbri, Corneliu Fânăţeanu, Nicolae Florei, Arta Florescu, Galina Vişnevskaia. Din 1993 este cetăţean de onoare al Iaşului.

ELENA MOȘUC

Vocea inconfundabilă, temperamentul scenic, repertoriul de operă şi vocal-simfonic vast conturează, în linii mari, cariera strălucită a mezzo-sopranei Viorica Cortez. Prezentă pe scena Clasic 300 de la FIE Iaşi, soprana Elena Moşuc, unul dintre numele strălucitoare ale liricii internaţionale actuale, va încânta publicul cu vocea sa inconfundabilă. Legată de Iaşi, locul naşterii sale, oraş în care a studiat şi şi-a început cariera în Operă, Elena Moşuc revine acasă, aducând publicului vocea despre care criticii spun că este a uneia dintre sopranele „cele mai versatile şi mai expresive din lume“. Printre succesele recente ale Elenei Moşuc se numără câteva debuturi magistrale: Marguerite (Faust), Amina (La Sonnambula), Liù (Turandot) şi Maria Stuarda – la Zürich şi la Opera de Stat din Berlin.

CĂLIN BRĂTESCU

Călin Brătescu, important tenor român, cu o remarcabilă carieră în lumea operei, este şi el un produs al şcolii de arte ieşene. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, iar în 2004, a câştigat Marele Premiu la competiţia internaţională Città di Alcamo. Stagiunea 2011-2012 a fost pentru Brătescu plină de viaţă, deschizându-se cu opera La Gioconda la Opera Naţională Română din Timişoara, unde l-a interpretat pe Enzo alături de Marianne Cornetti. Violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti, de-a lungul timpului a concertat în săli prestigioase şi a fost solistul unor ansambluri renumite din străinătate. În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societăţii „Enescu“ din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare.

REMUS AZOIȚEI

Laureat al concursurilor internaţionale de la Bucureşti, Milano, Weimar, Tokyo şi Auckland, Remus Azoiţei a înregistrat în anul 2001 concertul de vioară de Ceaikovski alături de Orchestra Naţională Radio sub bagheta lui Horia Andreescu, înregistrare ce a intrat în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române. În prezent, renumitul violonist îşi susţine concertele cu o valoroasă vioară Niccolo Gagliano realizată în anul 1753, care aparţine colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra.

BILETE

Prima ediţie a concertului Clasic 300 a avut loc anul trecut, printre numele sonore invitate numărându-se soprana Mioara Cortez, dirijorul Sabin Păutza şi violonistul Gabriel Croitoru. Spectacolul a fost organizat cu scopul de a lansa FIE 2013 şi de a facilita o primă întâlnire între mediul de afaceri, cel cultural-artistic şi comunitatea universitară.

Cu alte cuvinte, „Clasic 300“ reprezintă liantul care stă la baza conceptului FIE.

Pentru a participa la ediţia Clasic 300 din acest an, publicul este aşteptat pe 22 iunie, începând cu orele 20.00, în inima oraşului, în Piaţa Palatului. In Iaşi, se găsesc bilete la magazinele Vodafone din str. Sf. Lazăr, b-dul Ştefan cel Mare, str. Anastasie Panu, Palas Mall, Iulius Mall, dar şi în magazinul Kaufland din str. Pavlov. Tot în Iaşi biletele s-au pus în vânzare în magazinele Germanos din b-dul Ştefan cel Mare, b-dul Tudor Vladimirescu, str. Sf. Lazăr, str. Păcurari, str. Bucium, str. Anastasie Panu şi şos. Păcurari şi în magazinele Orange din b-dul Tudor Vladimirescu, Galeria Carrefour – Parcul Comercial Era şi cel din str. Anastasie Panu.

În Iaşi, mai pot fi cumpărate bilete şi din magazinele Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti, Agenţia Teatrului „V. Alecsandri“ din Iaşi, B-dul ştefan cel Mare şi Sfânt, prin Call Center 1951, dar şi la punctele de informare FIE din Iaşi, din B-dul ştefan cel Mare şi Sfânt, Piaţa Unirii şi Parcul Copou.

Biletele pentru acest eveniment pot fi cumpărate şi de pe site-ul Eventim.

Preţurile sunt următoarele:

  • Categoria I: 90 Ron
  • Categoria a II-a: 75 Ron
  • Categoria a III-a: 60 Ron
  • Categoria a IV-a: 45 Ron
  • Categoria a V-a: 30 Ron

Pentru acest spectacol de gală, organizatorii pun la dispoziţie 4.500 de scaune.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro

INFO

www.fieiasi.ro

www.facebook.com/fie.iasi

www.ziaruldeiasi.ro/stiri/festivalul-fie-iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: