Sâmbătă, 27 mai 2017, de la ora 19:30 scena de la Palatul Culturii îi aparține lui Nigel Kennedy: cel mai apreciat violonist din lume! Copil minune, care la vârstă de 10 de ani alege înregistrările de jazz ale lui Fats Waller, a fost elev la Şcoală de Muzică Yehudi Menuhin, ulterior făcându-şi studiile cu Dorothy DeLay, la Juilliard School din New York.
Cel mai popular violonist din lume, Nigel Kennedy, este protagonistul celui mai așteptat concert din cadrul Festivalului Internațional al Educației 2017. Publicul ieșean se va bucura de un concert plin de intensitate, emoție și surprize, Nigel Kennedy fiind apreciat pe toate scenele lumii pentru interpretările sale într-o manieră inedită, vulcanică, dramatică. Violonistul britanic este iubit de public pentru că interpretează în forme noi și pline de entuziasm atât muzică clasică, cât și piese rock sau jazz.
În deschiderea concertului va cânta Blue Simphony Orchestra, iar accesul publicului este gratuit.
Începutul carierei sale şi l-a făcut pe terenul muzicii clasice, interpretând şi înregistrând majoritatea marilor concerte de vioară. Mai târziu, trecându-şi în repertor şi genurile de jazz, klezmer şi altele.
De la o vârstă destul de fragedă, Nigel Kennedy a fost protejatul lui Yehudi Menuhin. Discografia lui Nigel Kennedy este extrem de populară. Versiunea celebrelor „Anotimpuri” ale lui Vivaldi au intrat în Cartea Recordurilor că cea mai bine vândută înregistrare a tuturor timpurilor (2 milioane de exemplare).
A concertat alături de cele mai prestigioase orchestre şi dirijori şi a colaborat cu numeroşi artişti şi trupe faimoase, printre care Sir Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush şi Jack DeJohnette, primimd totodată şi o serie de premii Cea mai bună înregistrare clasică, Artistul Anului sau Cel mai bun artist internaţional de muzică clasică.