FIE 2017 | Cladirile simbol ale Iasului pot fi vizitate gratuit sambata

Festivalul Internațional al Educației #FIEIasi continuă. Sâmbătă, 17 iunie, între orele 18.00 și 22.00, cei interesați au posibilitatea să viziteze, gratuit, mai multe clădiri-simbol din Municipiul Iași. Cu această ocazie vor fi organizate mai multe evenimente și expoziții, acestea urmând a fi găzduite de:

Garnizoana din Copou

Centrul Cultural Francez
Istoric: Clădirea a fost construită în secolul al XIX-lea, într-un stil clasic pronunțat, dar eclectic, care îi va aduce rapid denumirea de „Micul Trianon”. Centrul Cultural Francez din Iași își are sediul în această clădire din anul 1992.
Program: Proiecție de film.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – Aula „Carmen Sylva”
Istoric: În anul 1897 se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească. În Aula Universității au avut loc în timpul primului război mondial ședințele Parlamentului României.
Program: Vizitarea gratuită, cu ghid al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, a Aulei „Carmen Sylva” și Sălii Pașilor Pierduți.

Palatul Copiilor
Istoric: Casa a fost construită pe la 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu. În timpul Primului Război Mondial, din cauza ofensivei armatelor Puterilor Centrale soldată cu ocuparea Bucureștiului, conducerea României se refugiază la Iași, care devine astfel capitala de război a țării. Regina Maria împreună cu copiii vor locui în această casă în perioada 1916-1918. Deoarece familia regală primea aici delegații, miniștrii și numeroși reprezentanți ai puterilor europene (Ambasadorul Franței, Excelența Sa Saint Aulaire, colonelul Thompson, atașatul Angliei, scriitorii francezi Robert de Fleurs, Claude Anet etc.), clădirea era cunoscută în epocă și sub numele de Palatul Micii Europe. Astăzi clădirea este sediu pentru Palatul Copiilor, aici au loc diferite activități educative, culturale, artistice, împreună cu elevi din învățământul preuniversitar.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”
Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” este cunoscut azi ca Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Clădirea a fost construită în stil neoclasic între anii 1930 și 1934 pentru a adăposti sediul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I” și biblioteca acesteia. Edificiul este ctitoria Regelui Ferdinand I, care a dorit să ofere capitalei sale de război o Fundaţie Universitară după modelul celei întemeiate de Carol I la Bucureşti, în amintirea vremurilor de cumpănă ale războiului pentru unitatea naţională, când familia regală s-a adăpostit la Iaşi.
PROGRAM: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, partener al Primăriei Municipiului Iaşi la organizarea celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE 2017), găzduieşte o serie de evenimente şi manifestări menite să celebreze Centenarul Marii Uniri. Printre acestea se numără expoziţia de documente din colecţiile bibliotecii, intitulată „Fundaţiunea Regele Ferdinand I şi crearea României Mari”.

Muzeul Unirii
Clădirea în care a locuit Regele Ferdinand în perioada 1916-1918.

Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
În timpul Primului Război Mondial (1916-1918) aici s-au desfășurat lucrările Camerei Deputaților. Discursurile rostite aici le-au redat românilor speranța și încrederea în victorie.

Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iași
Program: Vizitarea gratuită, cu ghid, a Palatului Roznovanu.

Banca Națională a României
În acest loc s-a aflat primul sediu al sucursalei BNR Iași, unde s-a strămutat reședința Băncii Naționale a României în perioada 14 noiembrie 1916 – 30 noiembrie 1918, ca urmare a ingerințelor războiului.
Program: Vizitarea gratuită a expoziției „Banca Națională a României în timpul Primul Război Mondial”, din holul central al BNR Iași.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei
În „Sala Împroprietăririi” de la etajul Palatului Mitropolitan, la 6 aprilie 1917, în cadrul ședinței prezidate de arhiepiscopului Pimen Georgescu, reprezentanții partidelor au căzut de acord să sprijine inițiativa Regelui Ferdinand de a se da pământ țăranilor care au luptat pe front în războiul de reîntregire. În clădirea Palatului Mitropolitan au locuit miniștrii I. G. Duca, Vintilă Brătianu, Vasile Morțun. În casele din curtea Mitropoliei au funcționat Casa Bisericii și Casa Școalelor.
Program: Vizitarea gratuită a Muzeului Catedralei Mitropolitane Iași.

 Muzeul Municipal
Program: Muzeul Municipal Iaşi găzduieşte în perioada 9 – 16 iunie expoziţia de artă „Iaşi – capitală regală”, care poate fi vizitată gratuit, zilnic, în intervalul orar 11.00 – 17.00. În spaţiul muzeului sunt prezentate cele mai importante lucrări de pictură şi sculptură realizate de artiştii ieşeni în cadrul programului Piaţa Unirii – Piaţa Artelor desfăşurat în Festivalul Internaţional al Educaţiei 2017. Această expoziție marchează împlinirea a 100 de ani de când Iașul a fost Capitală a României (1916-1918), însumând o trecere în revistă a unor semne și simboluri specifice acestui oraș, dar și Europei în acel moment istoric. Expoziția reunește o serie din cei mai prestigioși artiști plastici ieșeni care prin lucrările expuse aduc un omagiu orașului Iași, capitală regală și capitală a culturii.

INFO

fieiasi.eu

www.facebook.com/festivaliasi

PE ACEEASI TEMA:

FIE 2017 / Centenarul Jurământului față de Țară al Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni (1917 – 2017)

FIE 2017 / Eugen Simion si Razvan Theodorescu, la Iasi

FIE 2017 / Expoziţia de design de carte „Cele Mai Frumoase Cărți din România. Selecţia 2014 – 2016”, la BCU Iaşi

FIE 2017 / Expoziția „Iașii în Primul Război Mondial (1916-1918)”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Expoziția „SFR Infinit” – în deschiderea Les Films de Cannes à Iași

Scrie un comentariu: