FIE 2015 / Programul zilei

logo_FIE_640

Organizat de Primăria Municipiului Iași și Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană, împreună cu partenerii instituționali tradiționali, Festivalul Internațional al Educației, ajuns la a III-a ediție, vă propune sute de evenimente, concentrate în 10 zile de muzică, film, dans, animație stradală, expoziții, ateliere și concursuri. În fiecare zi, din Copou până la Palatul Culturii, din Alexandru cel Bun până în Tătărași, în spații consacrate, dar și neconvenționale, ieșenii și toți cei care vizitează Iașul sunt așteptați la evenimente în stradă sau în sală.

Cel de-al doilea weekend al celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional al Educației începe vineri, 29 mai 2015, cu un program generos și ofertant de conferințe, concursuri ateliere, competiții sportive, expoziții, poezie, film, teatru și concerte în aer liber!

Festivalul Filmului Evreiesc continuă la Iași, de la ora 11.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou, cu un workshop cu studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” susținut de Reuven Hecker și Liviu Carmely. Spre seară, festivalul vă propune două filme de excepția, la care accesul este liber. Detalii despre programul Festivalului Filmului Evreiesc la Iași găsiți AICI.

Poeții români și străini care participă la Festivalul Internațional „Poezia la Iași” continuă și vineri, 29 mai 2015, întâlnirile cu cititorii. Între orele 11.00 și 13.00, poeții vor susține lecturi publice în liceele și universitățile ieșene, pentru ca după-amiază, între orele 17.00 și 19.00, aceștia să recite versuri și să ofere autografe în cartierele Iașului.

De la ora 14.00, în Parcul Copou, va avea loc decernarea premiilor ediției a II-a a Concursului de volume colective de proză pentru liceeni „Ionel Teodoreanu”. Premiile vor consta în publicarea volumului câștigător și câte o tabără de vară pentru autori.

Festivalul de Teatru EuroArt propune, de la ora 16.00, la Muzeul Unirii, un concert extraordinar de muzică renascentistă cu voce şi lăută, susținut de prof. Renato Ridiche și prof. Cristian Lazăr, iar de ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, piesa „Împreună” realizată de Teatrul „Andrei Mureşanu”.

FIE ajunge din nou în cartierele Iașului: de la ora 16.00, pe scenele special amenajate în Nicolina (Esplanadă) și Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) vor avea loc noi concerte de muzică ușoară și populară, precedate de momente de street acting și interacțiune cu publicul asigurate de artiștii The Sky.

Sala mare a Ateneului Tătărași găzduiește, de la ora ora 17.00, Gala de premiere a concursului „O dictare pentru fiecare. Vino la barometrul limbii române!”.

În cadrul FIE 2015 și al seriei de evenimente ocazionate de cei 155 de ani de învățământ artistic la Iași, Universitatea de Arte „George Enescu” vă așteaptă, de la ora 19.00, la Uzina cu Teatru, la piesa de teatru „Insultă la public” (pusă în scenă de Anul III, specializarea Artele spectacolului – Actorie, Facultatea de Teatru, în regia lui Dumitrianei Condurache și scenografia Rodicăi Arghir.

Seara, de la ora 20.30, pe scena din fața Palatului Culturii, Marcel Pavel & Ionel Tudor Big Band vor susține concertul extraordinar „Very Classic”, o suită de interpretări moderne și personale ale unor arii celebre din opera clasică printre care „O, sole mio” sau „Nessun dorma”. Alături de solist și orchestra simfonică vor evolua invitații speciali: Monica Anghel (vocal), George Pavel (saxofon), Gina Pavel (vocal), Alexandru Pavel (pian), Vlad Miriță (vocal), Iordache Basalic (vocal) și Serghei Manaf (chitară).

Accesul la toate aceste manifestări (cu excepția spectacolelor de teatru incluse în Festivalul de Teatru EuroArt) este liber, iar organizatorii așteaptă ieșenii și cei care vizitează capitala culturală a României să participe în număr cât mai mare și să se bucure de FIE!

PROGRAM

Agenda zilei de vineri, 29 mai 2015

  • orele 9.00 – 12.00: „Armonii stradale din inima copiilor” (ateliere de lucru, demonstrații interactive, desene pe asfalt, experimente grafice pe tehnici diferite, inițiere modelaj în lut, execuții de machete, paradă vestimentară) – Parcul Copou
  • orele 9.00 – 12.00: Miniexpoziții tematice în locuri incluse în FIE (pictură, grafică, decorativă, arhitectură, design, sculptură) – Parcul din fața Teatrului Național
  • orele 10.00 – 12.00: Ateliere de land-art (artă creată din elemente din natură) / Ateliere de slackline (mers în echilibru pe o chingă) / Jocuri de logică și gândire laterală (puzzle-uri fizice cu diferite nivele de complexitate) / Photo Scavenger / Hunt Balance Rock Towers (concurs de structuri din bucăți de lemn) – Parcul Copou
  • orele 10.00 – 12.00: „Pași de copil în Iașii marilor zidiri” (ediția a IV-a)
  • orele 10.00 – 18.00: Volei pe plajă – Ștrandul Municipal
  • ora 11.00: Festivalul Filmului Evreiesc – Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou. Workshop cu studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” susținut de Reuven Hecker și Liviu Carmely
  • orele 11.00 – 13.00: Festivalul Internațional „Poezia la Iași”. Lecturi publice în liceele și universitățile ieșene
  • ora 14.00: Concursul de volume colective de proză pentru liceeni „Ionel Teodoreanu” – Parcul Copou. Decernarea premiilor ediției a II-a a concursului lansat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” în octombrie 2014. Premiul va consta în publicarea volumului câștigător și o tabără de vară pentru autori.
  • orele 14.00 – 18.00: Ateliere meșteșugărești (Podoabe tradiționale din mărgele) – Parcul Copou
  • ora 16.00: Festivalul de Teatru EuroArt – Muzeul Unirii. Concert extraordinar de muzică renascentistă cu voce şi lăută (voce: prof. Renato Ridiche; lăută: prof. Cristian Lazăr)
  • orele 16.00 – 17.00: Animație stradală – Scenele FIE din Nicolina și Alexandru cel Bun
  • orele 17.00 – 20.00: Spectacole de muzică ușoară, folclor și dans – Scenele FIE din Alexandru cel Bun și Nicolina
  • ora 17.00: Gala de premiere a concursului „O dictare pentru fiecare. Vino la barometrul limbii române!” – Sala mare a Ateneului Tătăraşi
  • orele 17.00 – 19.00: Festivalul Internațional „Poezia la Iași”. Lecturi publice în cartierele Iașului. Sesiuni de autografe
  • ora 18.00: Vernisajul expoziției de arte vizuale „Teologia și Arta – Chipul și Asemănarea” – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Galata. Prezintă preot paroh Mircea Stoleriu și criticul de artă Petru Bejan
  • ora 19.00: Opera „Inimă de copil” de Carmen Petra – Basacopol – Sala „Eduard Caudella”, Casa Balș
  • ora 19.00: Festivalul de Teatru EuroArt – Casa de Cultură a Studenților. Piesa „Împreună” – Teatrul „Andrei Mureşanu”
  • ora 19.00: Teatru „Insultă la public” (regia: Dumitriana Condurache; scenografia: Rodica Arghir) – Uzina cu Teatru
  • orele 19.20 – 20.20: Animație stradală artistică și interactivă – Pietonalul Ștefan cel Mare
  • ora 19.30: Lecturi underground – Peca Ștefan „Salvationkit” – Teatru FIX
  • ora 20.00: Festivalul Filmului Evreiesc – Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou.  Film: „Go in Peace Rain” (2007, Israel, documentar, 85 min, eng/rom, r.: Reuven Hecker)
  • ora 20.30: Concert „Very Classic”: Marcel Pavel & Friends & Ionel Tudor Big Band – Palatul Culturii
  • ora 21.00: Festivalul de Muzică Sacră și Medievală.     Spectacol de dansuri tradiționale grecești – Pietonalul Ștefan cel Mare
  • ora 21.45: Festivalul Filmului Evreiesc – Casa de Cultură „M. Ursachi” din Copou. Film: „Igor and Cranes Journey” (2012, Israel, aventură, 90 min, r: Evgeny Ruman, cu: Clil Arbel, Avinoam Mor Chaim, Dorin Kaspi, premii: Haifa FF 2012, Minsk FF 2012)

INFO

www.fieiasi.eu

www.facebook.com/festivaliasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: