FIE 2015 / Nouă spectacole în fața Palatului Culturii

fie-afis

A III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației are loc în perioada 22 – 31 mai, la Iași, dar și în Chișinău și Cernăuți, orașe partenere în competiția Capitală Europeană a Culturii 2021. La fel ca și primele două ediții, FIE 2015 va cuprinde sute de evenimente (muzică, expoziții, carte, film, conferințe, operă, teatru, educație), care vor transforma Iașul, timp de 10 zile, într-o veritabilă capitală culturală europeană.

În acest an, activităţile festivalului vor avea loc pe axa Copou – Ştefan cel Mare – Palatul Culturii. În paralel, vor fi mai avea loc zeci de manifestări în stradă, atât în zona centrală, cât şi în cartiere: proiecții de film, momente de operă și dans, spectacole de teatru, concerte, animații și acrobații.

Am pornit în acest an de la vorbele celebrului specialist american în științele educației William Bennett, care spunea că educația este arhitectura sufletului, și am încercat să construim o suită de evenimente care să potențeze valențele educative pe care le au, pe de o parte, cultura ieșeană și, pe de altă parte, activitatea celor peste 300 de invitați din țară și din străinătate”, a declarat Dan Doboș, directorul festivalului.

Nouă super spectacole în fața Palatului Culturii!

Cele mai importante spectacole din cadrul FIE Iași 2015 vor avea loc pe scena mare amplasată în fața Palatului Culturii. Ca și la ediția precedentă, intrarea la spectacole este gratuită, iar toate concertele încep la ora 20.30.

Primul week-end al FIE 2015 este dedicat operei și muzicii simfonice. Sâmbătă, 23 mai, artiștii de la Opera Națională Română Iași vor susține o Gală Extraordinară de Operă, pentru ca duminică, 24 mai, Orchestra și soliștii Universității de Arte „George Enescu” vor oferi Iașului Concertul Simfonic „De la Clasic la Modern”.

Luni, 25 mai, vă invităm la spectacolul „Istoria Dansului” / „Dance History”, un antrenant periplu prin toate stilurile de dans, din toată lumea, viu colorate cu costume, decoruri și lumini spectaculoase.

În premieră în fața unei audiențe atât de numeroase, FIE oferă concertul Vali Boghean & Band. Talentatul cântăreț, alături de trupa sa, sunt deja un fenomen în rândul românilor de peste Prut, dar nu numai, și vă invităm să-i descoperiți marți, 26 mai.

TVR Iași este un partener important, stabil și dedicat al Iașului în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. De aceea, miercuri, 27 mai, vă invităm la Gala Ia`Și Descoperă, în cadrul căreia vor fi proiectate cele 6 filme documentare despre Iași, realizate de echipe de jurnaliști din foste capitale europene ale culturii.

Joi, 28 mai, Iașul se umple de energie! Ca în fiecare an, vom sărbători alături de cei mai frumoși ieșeni – studenții -, reuniți în Marșul Absolvenților! Seara se încheie cu un super concert Goran Bregovic & The Wedding and the Funeral Orchestra.

Vineri, 29 mai, de la aceeași oră, scena din fața Palatului Culturii aparține maestrului Ionel Tudor & Big Band, alături de Marcel Pavel și invitații săi, în deja celebrul spectacol „Very Classic”. Vă invităm să descoperiți muzică de calitate, într-o adaptare inedită pentru Iași!

Orchestra maestrului Ionel Tudor rămâne la Iași și pentru concertul de sâmbătă, 30 mai, când ieșenii sunt așteptați la concertul de rock simfonic susținut de Direcția 5.

FIE Iași 2015 se încheie, cum altfel, cu recitalul unui star rock internațional. „Living Next Door to Alice”, „I`ll Meet You at Midnight”, „If You Think You Know How to Love Me”, „Oh Carol”  sunt doar câteva dintre hit-urile mondiale ale lui Chris Norman, celebrul solist al trupei Smokie!

INFO

Festivalul International al Educatiei

Web: www.fieiasi.eu

FB: www.facebook.com/festivaliasi

PE ACEEASI TEMA:

FIE 2017 / Festivalul de folclor “Cânt și joc de pretutindeni” la Ateneul din Iasi

FIE 2017 | Cladirile simbol ale Iasului pot fi vizitate gratuit sambata

Evenimentele CENTENAR organizate la FIE Iași 2017

FIE 2017 / Centenarul Jurământului față de Țară al Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni (1917 – 2017)

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Magazinul iSTYLE – Apple Premium Reseller se deschide la Iasi

Workshop de initiere in blockprinting la Hubrica

Turneul national 10Magic ajunge si la Iasi

Cerneala si celuloid: ”Infanteria stelara”, în regia lui Paul Verhoeven

Scrie un comentariu: