FIE 2015 / Două festivaluri internaționale de poezie la Iasi. Să FIE poezie!

logo_FIE_640

Iașul educațional și cultural, Iașul lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Otilia Cazimir sau MIhai Ursachi, nu ar fi deplin fără poezie. Iată de ce Festivalul Internațional al Educației va include, în cadrul celei de-a III-a ediții, două festivaluri de poezie cu participare internațională.

Mai întâi, între 20 și 23 mai 2015, la Chişinău, iar apoi la Iaşi va avea loc, sub egida Festivalului Internaţional al Educaţiei, ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”.

Programul festivalului este conceput de la prima ediție ca un dialog Chişinău – Iaşi și va fi deschis la în capitala Republicii Moldova, miercuri, 20 mai, la ora 10.00, cu depunere de flori şi un recital poetic la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. În cadrul festivalului, Institutul Cultural Român din Chişinău va acorda Marele Premiu „Grigore Vieru”, Premiul pentru Poezie şi Premiul pentru Traducere. Manifestările de la Iași vor debuta vineri, 22 mai 2015, la ora 11.00, la Muzeul Unirii și se vor încheia sâmbătă, 23 mai 2015, cu o serie de evenimente găzduite, de la ora 17.30, de Aula „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Central Universitare Iași.

De luni, 25 mai, până sâmbătă 30 mai 2015, Festivalul Internaţional „Poezia la Iaşi” va oferi ieşenilor o şansă în plus de a se regăsi în „oraşul poeziei”. O sută de poeţi vor merge şi anul acesta în zece cartiere ale Iaşului, pentru a oferi locuitorilor poezie de cea mai bună calitate. Alături de ei, vor fi fi prezenţi zece celebri pictori ai Iaşului, zece virtuozi ai instrumentului şi zece perechi de dansatori, care împreună vor oferi ideea de spectacol de poezie ieşenilor la ei acasă.

Dintre poeţii care vor ajunge la Iaşi amintim pe: Ileana Mălăncioiu, Gabriel Chifu, Ion Mureşan, Ion Moldova, Traian Ștef, Gheorghe Mocuţa, Marco Bela, Gellu Dorina, Adrian Alui Gheorghe (România),  Adam Puslojic, Slavco Almăjan (Serbia),  Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Nicolae Spătaru, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Nicolae Popa, Irina Nichit (Republica Moldova), Vasile Tărâţeanu, Vladimir Bacinschi, Ilie Tudor Zegrea (Ucraina) Dinu Flămând, Florentin Palaghia (Franţa), Christian Schenk (Germania), Bianca Marcovici (Israel). Din rândul poeţilor Iaşului invitaţi la festival îi amintim pe: Horia Zilieru, Emil Brumaru, Nichita Danilov.

Invitatul de onoare al festivalului este cunoscutul poet polonez Alexander Nawrocki, organizatorul Zilei Mondiale a Poeziei.

Moderatorii acestei ediţii a festivalului vor fi: Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi, Gellu Dorina, Aurel Ștefanachi, Nicolae Panaite, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Valentin Talpalaru, Emilian Marcu, Paul Gorban.

Pe parcursul celor cinci zile de festival, Iaşul va fi gazda a două recitaluri pe zi, dimineaţa în şcoli şi universităţi, iar după-amiaza în zece cartiere ale oraşului, astfel încât fiecare poet participant la festival să susţină şapte recitaluri de poezie în faţa ieşenilor. O parte dintre poeţii invitaţi vor merge pe 27 mai la Chişinău, pentru un recital similar de poezie. Detalii despre programul Festivalul Internaţional „Poezia la Iaşi” găsiți AICI.

Organizatorii acestui festival sunt Primăria Municipiului Iaşi, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Fundaţia Culturală Poezia.

În perioada 22 – 31 mai 2015, Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației. Evenimentul se adresează atât publicului din România, cât și celui din regiunile vecine (Republica Moldova și Ucraina).

INFO

www.fieiasi.eu

www.facebook.com/festivaliasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: