FEstudIS – Singura sesiune așteptată, 5-17 mai 2015. PROGRAM

festudis-2015

În perioada 5- 17 mai va avea loc a XV-a ediţie a festivalului studenţesc FestudIS organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași, în parteneriat cu organizațiile studențești. Acest festival, încă din 2001, a fost un prilej de a sărbători studenţia şi de a uni asociaţiile studenţeşti. FestudIS uneşte studenţii atât la distracţii, cât şi la competiţii.

Acest eveniment se adresează studenţilor din Iaşi lansându-le provocarea să participe la activităţile organizate de ONG-urile şi ligile studenţeşti. Şi în acest an FestudIS aduce pe arena studenţească ieşeană o gamă largă de activităţi:

În acest an festivalul va începe cu Concertul Tribut Michael Jackson care va avea loc pe data de 4 mai, ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Următorul eveniment, unul tradițional pentru FEstudIS, este Parada Organizațiilor Studenţeşti, ce va avea loc pe data de 6 mai, începând cu ora 18:00, care se va încheia în fața Casei de Cultură a Studenților, cu un concert marca Susține Artiștii Ieșeni, de la ora 20:00.

Tot pe 6 mai, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc Târgul de job-uri “Zilele Carierei” în intervalul orar 10:00- 14:00.

Următorul eveniment din programul FestudIS îl reprezintă Serile Filmului Românesc, eveniment ce va avea loc în perioada 6 – 10 mai. Detalii găsiți pe www.serilefilmului.ro.

Pe 6 mai, de asemenea, la Casa de Cultură a Studenților, se va începe o serie de spectacole de teatru ce se vor desfăşura până pe data de 12 mai, spectacole ce vor avea loc în sala Ludic, în fiecare seară începând cu orele 20:00.

În perioada 7 – 13 mai, ONG-urile studenţeşti îşi vor arăta abilităţile sportive în cadrul concursului Universitariada. Aici vor avea loc competiţii de fotbal, handbal, tenis de masă, volei, street-ball, table, şah şi badminton.

Asociaţiile studenţeşti derulează şi proiecte caritabile, aducând schimbări pozitive în societate. La data de 10 mai va avea loc un maraton pentru strângere de fonduri la Stadionul “Emil Alexandrescu”, începând cu ora 11:00. Pentru mai multe informaţii despre acest proiect:  www.crospentruscoli.ro.

Următorul eveniment, Dragoste în cele patru anotimpuri, va avea loc pe data de 11 mai, la Casa de Cultură a Studenților, începând cu ora 19:00.

Pe 12 mai va avea loc concursul de Miss şi Mister. Şi în acest an, creativitatea şi originalitatea concurenţilor vor fi puse la încercare.

Următoarea activitate, pe data de 13 mai, este Gala Laureaţilor “Gaudeamus”, în cadrul acestui eveniment publicul va urmări cele mai interesante numere din cadrul festivalului-concurs Gaudeamus.

De asemenea, pe data de 14 mai, la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 19:00, va avea loc o seară de dans și muzică.

Perioada 15- 17 mai este dedicată Manifestărilor Educaţionale. ONG-urile din Iaşi vor prezenta propriile proiecte şi evenimente. În Parcul Tineretului vor avea loc în fiecare seară spectacole ca: Workshop de dans, Studenții au Talent, Susține Artiștii Ieșeni.

PROGRAM

6-10 mai

  • Serile Filmului Românesc , sala Gaudeamus , www.serilefilmului.ro ,

6-12 mai

  • 20:00 Spectacole de teatru , sala Ludic ,

7 mai

  • Lansare revista „Junimea Studenţească” , sala de Conferinte ,

7 – 13 mai

  • Universitariada , Baza sportiva UTI ,

10 mai

  • 11:00 Maraton pentru scoli , stadionul Emil Alexandrescu , www.crospentruscoli.ro ,

11 mai

  • 19:00 „Dragoste în cele patru anotimpuri” , sala Gaudeamus ,

12 mai

  • 19: 00 Miss & Mister Festudis , sala Gaudeamus ,

13 mai

  • 19:00 Gala Laureatilor „Gaudeamus”, sala Gaudeamus ,

14 mai

  • 19:00 Seara de dans şi muzică , sala Gaudeamus ,

15- 17 mai

  • Manifestări Educaţionale , Parcul Tineretului , vis a vis de Casa de Cultură a Studenţilor .

INFO

FESTUDIS

Web: www.festudis.ro

FB: www.facebook.com/Festudis

PE ACEEASI TEMA:

School’s out @Quasar Dance

Concurs de idei pentru logo ”CCS 60”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: