Festivalul Operelor Independente / “Oedipe pe înțelesul tuturor” – concert lectie

Spectacolul – lecție „Oedipe pe înțelesul tuturor” este produs de către Muzeul Național George Enescu din București. Inițiator și concept – baritonul Ștefan Ignat, prim solist al Operei Naționale Române din București

Mi-a venit această idee de a prezenta Oedipul în limba română observând că interacțiunea personajului principal cu auditoriul din țara noastră este mai bună atunci când se înțelge acțiunea dramatică a lucrării. Prezentarea prin prisma melosului popular face să ne putem apropia mai mult de singura lucrare -TRAGEDIE LIRICĂ a marelui nostru compozitor.

Imi doresc ca Oedipe să fie înțeles prin elementele din interior folosite de compozitor – doine, balade, dansuri populare – și nu prin complexitatea partiturii muzicale – armonii complexe și linii melodice de mare anvergură.

Voi cita pe marele compozitor care spunea că:”Muzica unei opere este întocmai ca un giuvaer. Piatra pretioasă o constituie acțiunea, conflictul dramatic. Muzica este accesoriul esențial, iar drama este principalul element. Călauzit de acest principiu am scris Oedipe”.

Potrivit concepției enesciene, muzica nu povestește despre acțiuni și nu mărginește comunicarea ei, ci o dezvăluie în mișcare, în dezvoltare. In muzică își găsește expresia însuși procesul acțiunii, în toate fazele și multiplele sale direcții. Ea asigură intensitatea expresiei… Intr-un cuvânt, muzica este oglinda activă a tot ce se petrece în scenă, ca atare partitura nu va fi sclava libretului. Proiectul se adresează celor ce vor se înteleagă muzica lui George Enescu prin melosul popular și Mitul lui Oedipe.Ștefan Ignat

Distribuția: Ștefan Ignat – bariton, Florina Hinsu-Mariș – soprano. La pian, Liliana Mareș.

BILETE

Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 10 lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.

 

Aflat la prima ediţie, Festivalul Operelor Independente este o iniţiativă inovatoare în contextul cultural regional precum şi în perimetrul instituţional căruia îi aparţine Ateneul din Iaşi. Suita de manifestări are ca idee centrală susţinerea, promovarea şi impulsionarea producţiilor din domeniul teatrului muzical realizate de către artiști independenți, indiferent de cetăţenie, precum și spectacolelor realizate de instituții de învățământ academic de profil. Punerea în valoare a tinerilor interpreţi şi realizatori, prin aducerea lor în prim-planul vieţii artistice, reprezintă o oportunitate de afirmare, dezvoltare şi recunoaştere profesională. Festivalul NU se adresează producţiilor realizate de către instituţiile de stat de profil.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulDinIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: