Festivalul Muzicii Românești (Ediția a XVII-a, Iași)

Filarmonica de Stat ,,Moldova” din Iaşi şi Universitatea de Arte “George Enescu” organizează în perioada 21 – 27 octombrie 2013, a XVII-a ediţie a Festivalului Muzicii Româneşti, incluzând concerte simfonice şi camerale, cu prime audiţii absolute sau creaţii consacrate, conferinţe şi lansări de carte. Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Opera Naţională Română şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi este finanţat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi şi al Primăriei Municipiului Iaşi. Evenimentul continuă astfel profilul seriei noi a Festivalul Muzicii Româneşti (începută în 2007), prin creionarea unui spaţiu al interferenţelor stilistice – compoziţii muzicale din diverse epoci, stiluri (muzică academică, jazz, muzică tradiţională ş.a.) – în asociere cu dezbaterea teoretică.

De asemenea, ideea corelării actului artistic cu cel de reflectare teoretică este prelungită şi în plan jurnalistic, prin realizarea unui număr special al revistei ARTA (revista Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi).

Festivalul a fost şi este o importantă cale de cunoaştere a muzicii consacrate, precum şi o tribună de afirmare a noii generaţii de compozitori, de interpreţi, de muzicologi.

Festivalul Muzicii Româneşti, singurul festival din ţară concentrat în exclusivitate pe muzica românească, a cunoscut două etape de existenţă:

Între anii 1972-1988 au avut loc zece ediţii care au avut drept efect crearea unui public fidel, numeros şi interesat de muzica românească, o tot mai mare participare a celor mai valoroase forţe artistice şi creatoare din România şi înscrierea festivalului în enciclopediile internaţionale de specialitate.

A doua etapă a început în anul 2007, a avut o ritmicitate anuală şi a încercat să refacă beneficiile enumerate mai sus, după aproape două decenii de absenţă a festivalului. Ediţia a XVII-a îşi propune să asigure continuitatea, să creeze premisele menţinerii ritmicităţii anuale în viitor şi readucerea festivalului în atenţia vieţii artistice internaţionale. Interesul reprezentanţilor vieţii muzicale internaţionale faţă de muzica românească cultă de toate genurile ar putea fi creat şi amplificat în primul rând prin perenitatea festivalului.

Proiect finanţat de Asociaţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)

Organizatori: Filarmonica de Stat “Moldova” Iaşi, Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi

Parteneri: Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), Opera Naţională Română din Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”

PROGRAM

  • Luni, 21 octombrie 2012, ora 19, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral, Ansamblul „Profil” al Universității Naționale de Muzică București
  • Marți, 22 octombrie 2013, ora 11, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral, Gala concursului de compoziţie „Al. Zirra”
  • Marți, 22 octombrie 2013, ora 18:30, Opera Naţională Română Iaşi, Sala CUB a Teatrului Național „V. Alecsandri”, „D-ale carnavalului”, spectacol de teatru-dans
  • Marți, 22 octombrie 2013, ora 19, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral
  • Miercuri, 23 octombrie 2013, ora 17, Sala „Eduard Caudella”, Recital de pian: Raluca Ştirbăţ
  • Miercuri, 23 octombrie 2013, ora 19, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral
  • Joi, 24 octombrie 2013 ora 10, Sala „Eduard Caudella”

TABU-muzica mea noua pentru filmul mut al lui Friedrich Wilhelm Murnau (1929-31) – Conferință susținută de compozitoarea Violeta Dinescu

O perspectivă postmodernă asupra muzicii românești contemporane. Câteva gânduri – Conferință susținută de compozitorul Corneliu Dan Georgescu

Lansare de carte: Corneliu Dan Georgescu, Muzică atemporală – Arhetipuri – Compozitori români. Studii și eseuri de muzicologie (vol. I și II)

  • Joi, 24 octombrie 2013 ora 18, Sala Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, Concert simfonic, Orchestra simfonică a Universităţii, Dirijor: Bogdan Chiroşcă
  • Joi, 24 octombrie 2013 ora 20, Casa de Cultură a Studenţilor, Concert de jazz, „Academic Jazz Group”
  • Vineri, 25 octombrie 2013 ora 19, Teatrul „Luceafărul”, Concert vocal-simfonic, organizat în colaborare cu Fundația Culturală „Marțian Negrea”
  • Sâmbătă, 26 octombrie 2013, ora 11, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral, Ansamblul Nova Musica Viva, Coordonator Mihai Ailenei
  • Sâmbătă, 26 octombrie 2013, ora 17, Sala Studio de muzică de cameră (str. Horia), Concert cameral – Creaţii ale compozitorilor din Republica Moldova
  • Duminică, 27 octombrie 2013, ora 11, Sala „Eduard Caudella”, Concert cameral, Ansamblul „Archaeus” condus de Liviu Dănceanu

Mai multe detalii despre program găsiți aici: Calendar FMR 2013

BILETE

Biletele pot fi cumparate de la Casa de bilete din Cuza Voda nr. 29. Informatii la telefon 0732  143 415 sau lasecretary@filarmonicais.ro

Casa de bilete: luni–vineri, 10-13; 17-19
Tel: 0732.143.415

INFO

www.filarmonicais.ro

www.facebook.com/iasi.philharmonic.romania

Filarmonica de Stat „Moldova” Iasi – Romania
Str. Cuza Voda 29, RO-700037, Iasi
Tel: (004) 0232-212509; 0232-314601
Fax: 0040-232-214160

Secretariat muzical si relatii internationale:
Tel.: 0232-212620; 0332 40 71 77

Relatii cu publicul, cabinet juridic:

E-mail: juridicmarketing@filarmonicais.ro
Tel: 0232-212509; 314601
Mobil: 0721 228 361
E-mail: secretary@filarmonicais.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansare de carte la Muzeul Unirii: “Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”, de Georgeta Tudora

Ateliere de gatit creativ cu Masterchef Elena Padurariu

„Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” se lanseaza la Iasi

Charity Quiz Night @Times

Scrie un comentariu: