Festivalul Magia Baloanelor, editia a II-a. PROGRAM

Cea de-a doua ediție a festivalului „Magia baloanelor – festival al baloanelor cu aer cald” va avea loc la Războieni, în comuna Ion Neculce (Iași), în perioada 19-21 mai 2017 și va fi organizat în parteneriat cu primăria comunei Ion Neculce și Aeroclubul României.

Conceptul festivalului a avut de la început două componente: o alternativă de petrecere a timpului în aer liber, implicând şi comunitatea, precum şi promovarea zborului cu balonul cu aer cald, un sport puţin cunoscut în România.

Interesul față de eveniment a crescut la nivel naţional, persoane din toată ţara şi din Republica Moldova manifestându-şi dorinţa de a fi prezente la festival şi chiar de a-şi programa concedii şi city-break-uri în perioada festivalului. Event-ul de pe Facebook  este urmărit de aproape 40 000 de persoane. Astfel, în condiții meteo favorabile, este estimat un număr de 10.000 de vizitatori.

Anul acesta ne dorim să aducem în jur de 10 baloane, atât din țară, cât și din străinătate. Lansările în masă ale baloanelor vor fi programate de două ori pe zi, după ora 6.45 am și după 6.30 pm. În plus, se vor organiza sesiuni de zbor captiv după–amiaza, începând cu ora 6.30 pm. Atât zborul liber cât și zborul captiv depind de vreme, iar hotărârea de a zbura se ia pe loc, în urma ședinței tehnice a piloților.

Elementul principal al festivalului este de a admira lansarea în masă a baloanelor, care este una spectaculoasă. Participarea la zbor a vizitatorilor este doar o componentă adiacentă şi limitată de anumiți factori cumulativi; la multe evenimente de acest gen din afara ţării nu se fac zboruri pentru vizitatori.

Înscrierile la zborul liber au depășit cu mult posibilitățile de a participa la această activitate, de aceea tuturor doritorilor interesați de un zbor privatorganizatorii le pot furniza datele de contact ale piloților cu care se colaboreaza, pentru a program un zbor, în afara festivalului, la o dată și locație/oraș stabilită de comun acord.

Zborurile captive se vor organiza în limita disponibilității, pe principiul „primul venit, primul servit.” Atât organizatorii, cât și piloții vom depune eforturi ca toți cei interesați să beneficieze de experiența zborului captiv, însă apeleaza și la înțelegerea publicului în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla.

Spectacolul colorat al baloanelor va fi completat de diverse activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: diferite tipuri de ateliere (ațe colorate, facepainting, pictură, desene cu nisip colorat), activități sportive sau jocuri pentru copii (tobogan gonflabil, trambulina).

Vizitatorii vor putea achiziționa produse și servicii artizanale (henna, bijuterii, decorațiuni lavanda etc) și își pot potoli setea și foamea cu o varietate de băuturi, gustări și mâncăruri delicioase. Momentele petrecute în cadrul festivalului vor fi presărate, bineînțeles, cu muzică bună, veselie și emoție.

PROGRAM

VINERI 19 MAI 2017

  • 06:45 AM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 7AM-4PM
    Saba/s\chill
    (sessions)
  • 4 PM
    E.won
    deep house, melodic house
  • 5.30 PM
    Deschidere oficiala
  • 06:30 PM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 6:30-8:30PM
    Sesiune zbor captiv
    *direct dependent de vreme

SAMBATA 20 MAI 2017

  • 06:45 AM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 7 AM – 4 PM
    Saba/s\chill
    (sessions)
  • 1 PM – 6 PM
    Bootcamp challenge by Vivertine
    concursuri si activitati sportive
  • 4 PM
    Kaze
    roots, reggae si dub
  • 06:30 PM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 6:30-8:30PM
    Sesiune zbor captiv
    *direct dependent de vreme

DUMINICA 21 MAI 2017

  • 06:45 AM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 7 AM – 4 PM
    Saba/s\chill
    (sessions)
  • 1 PM – 6 PM
    Bootcamp challenge by Vivertine
    concursuri si activitati sportive Expozitie masini istorice
    Retromobil Club Roman -Filiala Iasi
  • 4 PM
    DJ SPZ
    (trip hop, funcky house, disco)
  • 06:30 PM
    Ascensiune in masa
    *direct dependent de vreme
  • 6:30-8:30PM
    Sesiune zbor captiv
    *direct dependent de vreme

Ascensiunile în masă sunt direct dependente de vreme. Programul poate suferi modificari! Costul unei calatorii cu balonul este de 350 lei.

Festivalul nu reprezintă doar „aer cald”. Spectacolul colorat al baloanelor va fi completat cu un program cu diverse activităţi pentru fiecare vizitator. Pentru noutatile si statutul evenimentului, esti rugat sa urmaresti  site-ul si pagina de Facebook si nu uita sa folosesti hastag-ul  #magiabaloanelor.

LOCATIE

Gazda evenimentului va fi şi in acest an: Avi-Top & Kosarom. Mulţumiri pentru locaţia de lansare declarată perfectă de către piloţii!

INFO

www.magiabaloanelor.ro

www.facebook.com/magiabaloanelor

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: