Festivalul International de Folclor pentru Copii si Tineret ”Catalina” 2018

Trei zile dedicate portului, muzicii și dansurilor populare îi așteaptă pe ieșeni și nu numai în ansamblul Palas. În perioada 25 – 27 iulie 2017, Festivalul Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Cătălina” va aduce în atenția publicului frumusețea și originalitatea tradițiilor unor regiuni diverse din țara noastră, dar și ale altor țări.

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ”Cătălina” va asteapta la Ediția a XXIV-a, in perioada 24-28 iulie 2018. Pentru al șaptelea an consecutiv, parcul Palas găzduiește Festivalului Internaţional de Folclor pentru copii şi tineret „Cătălina”. Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, evenimentul de amploare dedicat portului, muzicii și dansurilor populare îi va avea protagoniști pe tineri artiști îndrăgostiți de tradițiile din țară și de peste hotare.

Pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice din Mexix, Bulgaria, Polonia, Muntenegru, Ucraina, Ungaria și Republica Moldova. România va fi reprezentată prin 14 ansambluri din județele: Argeş, Botoşani, Hunedoara, Neamţ, Olt, Tulcea, Suceava, Vaslui şi Iaşi. Iubitori ai folclorului sau cei care vor să descopere din tradițiile altor țări sunt invitați la un spectacol tematic desăvârșit.

PROGRAM

Miercuri, 25 iulie 2018

  • 10:00-12:30 Primirea delegațiilor la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași
  • 15:30 Parada portului popular pe traseul Primărie – Palatul Culturii – Complex Palas
  • 16:00 Deschiderea oficială a Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ”Cătălina”, ediția a XXIV-a Armonii estivale cu Fanfara ”Armonia” a Palatului Copiilor Iași
    16:30
  • 17:00 Deschiderea manifestărilor cu Ansamblul de Dansuri ”Bahluiețul” din Erbiceni, ROMÂNIA, laureat al ediției precedente a Concursului Festival Internațional de Folclor ”Cătălina”
    Ansamblul de Muzică și Dans Popular ”Rotunda” al Casei de Cultură Suhuluceni, Telenești, REPUBLICA MOLDOVA
  • 17:15 – 17:35 Ansamblul Folklore Dance Studio ”Zora” Ruse, BULGARIA Ansamblul ”Ciobănașul” al Clubului Copiilor și Elevilor Rădăuți, ROMÂNIA
  • 18:00 Ansamblul folcloric ”Ballet Folklorico Citlalcoatl Del Instituto Britanico de Torreon”, MEXIC
  • 18:25 Ansamblul folcloric ”Floricica” Tulcea, ROMÂNIA
  • 18:50 Ansamblul folcloric ”Folk Art Group Coreografic Ansemble Kvity Ucrainy” UCRAINA
  • 19:05-19.20 Ansamblul folcloric ”Mugurașii” din Prisacani, județul Iași, ROMÂNIA. Ansamblul folkloric ”Hora Mare”, R. MOLDOVA
    19:30 Recital al invitaților speciali- Beatrice Duca, Ștefan Diaconița
  • 16.00-19:00 Meșteșuguri tradiționale

Joi, 26 iulie 2018

  • 09:00 Deschiderea Simpozionului Internațional ” Dinamica creației folclorice”. Palatul Copiilor Iași – sesiune de comunicări
  • 16:00 Ansamblul folcloric ”Nowa Ruda” – Polska – POLONIA
  • 16:30 Ansamblul ”Di Nuovo Insieme” al Comunității Italiene din Iași, ROMÂNIA
  • 16:45 Ansamlul folcloric ”Kud Duga” din MUNTENEGRU
  • 17:00 Ansamblul folcloric ”Comorile Izei” din Baia Mare, ROMÂNIA
  • 17:20 Ansamblul folcloric ”Lokoto”, UNGARIA
  • 17:35 Ansamblul folcloric ”Orpheas” al Comunității Elene Iași, filiala U.E.R. ROMÂNIA
  • 18.00 Ansamblul folcloric ”Mugurașii Iminogului” din Perieți, Olt, ROMÂNIA. Solist vocal – Deaconu Mădălina
  • 19:10 Ansamlul folcloric ”Pădureanca”- Deva, ROMÂNIA. Ansamblul folcloric ”Cătălina” al Palatului Copiilor Iași, ROMÂNIA . Ansamblul folcloric ”Veselka” al Comunității Ucrainiene din Iași
  • 19:30 Meșteșuguri tradiționale. Recital invitați speciali –Maria Costioaia și Cristinel Iordăchioaia

Vineri, 27 iulie 2018

  • 16:00-19:00 Festivitate de premiere. Spectacol de Gală . Meșteșuguri tradiționale-premiere
  • 20:00 Recital cu invitați speciali, Claudia și Bianca Martinică, Constantin Bahrim

Festivalului Internaţional de Folclor pentru copii şi tineret „Cătălina” este organizat de Palatul Copiilor și Inspectoratul Școlar Județean Iași, prezentând publicului moștenirea culturală autohtonă și a altor țări.

INFO

www.facebook.com/fest.int.catalina

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: