Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice 2018. PROGRAM

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 14 – 16 septembrie 2018, FIMM 11: cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice.

Partenerii acestui eveniment, care va readuce în atenția publicului muzica mecanică, sunt Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Primăria Iași, Centrul Cultural German Iaşi, Centrul Social-Cultural Miclăușeni, Palas Iași, Atelierul de Tango, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Asociația „Crescendo International”.

Timp de trei zile, FIMM 11 va oferi publicului un program atractiv, care va cuprinde expoziții de automate și aparate muzicale, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții video, workshop pentru specialiști. Festivalul va beneficia de o participare prestigioasă din România și din țări precum: Austria, Franța, Germania, Cehia, Slovenia, Slovacia și Republica Moldova.

Artiștii flașnetari vor concerta vineri, 14 septembrie și sâmbătă, 15 septembrie, între orele 16.00 și 19.00 pe esplanada din fața Palatului Culturii și în Grădina Publică Palas. Duminică, 16 septembrie, Caravana Muzicii Mecanice se va desfășura la Castelul Miclăușeni.

Proiectul, coordonat de dr. muzeograf Monica Nănescu, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, fiind a șaptea ediție la care Festivalul beneficiază de sprijinul AFCN.
Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc vineri, 14 septembrie 2018, orele 11.00, în Sala Voievozilor – Palatul Culturii.

Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul Festivalului Muzicii Mecanice. 

PROGRAM

Vineri, 14 septembrie 2018

  • Palatul Culturii – Sala Voievozilor
    9.00 – 11.00: Primirea invitaţilor
    11.00: Deschiderea oficială a FIMM 11: cuvânt de salut din partea oficialităţilor; prezentarea participanţilor din ţară şi străinătate; prezentarea participanţilor la proiectul „Refresh Heritage Week” – RHW Iaşi 2018 – programul Europa Creativă; moment artistic, Teatrul de Modă Kasta Morrely Kids și Kasta Morrely Junior
  • Palatul Culturii – Holul central
    – scurte momente muzicale susținute de flașnetari
  • Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
    12.00 – 17.00, vizitarea gratuită a expozițiilor: Aparate muzicale din colecții publice și private; Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
  • Palatul Culturii – Sala „Ștefan Procopiu”
    15.30 – 19.00, Simpozion „Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale” (participă specialiști din Austria, Cehia, Republica Moldova, România)
  • Esplanada Palatul Culturii
    16.00 – 19.00, Muzica mecanică în festival; participanți:
    • „J&C Sobeau”: Jeannine și Claude Sobeau (Franța)
    • „Kranjski Komedijanti”: Ratislav Tepina, Alja Kump Ankerst (Kranj, Slovenia)
    • „Hărnicuții”, Mioara și Gabriel Gospodaru (București, România)
    • Tomás și Mariana Plaszky (Slovacia)
    • Jan Bondra (Cehia)
    • Marcela Švejdova (Cehia)
    • Henri Noubel, Brno (Cehia)
    • Patrice Giraud (Sanilhac, Franța)
    • Ivan Gontko și Milan Frišo (Slovacia)
    • Vasile Cocoloș (București, România).
    17.00 – 19.00: Animație cu Trupa „The Sky”, coordonator coregraf Adrian Ștefan.
  • Palatul Culturii – Sala Voievozilor
    19.30: Concert pentru flașnetă, cvartet de coarde și muzică electronică, susținut de Adrian Oswalt (Stuttgart, Germania) și Cvartetul de coarde „Mezzo” (Iași, România); lucrări din creația compozitorilor : Joseph Haydn, W.A. Mozart, Domenico Scarlatti, Carl Michael Bellman și Adrian Oswalt
    * Cvartetul de coarde „Mezzo”: Răzvan Rotar – vioara I, Nicoleta Rotar – vioara a II-a, Cătălina Toma – violă și Nicoleta Avădanei – violoncel
    Ora 21.00: Proiecție de video mapping – Turnul Central al Palatului Culturii; videoartist: Andrei Cozlac

Sâmbătă, 15 septembrie 2018

  • Palatul Culturii – Sala „Ștefan Procopiu”
    9.00 – 11.00: Simpozion „Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale”
  • Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
    10.00-17.00: Vizitarea gratuită a expozițiilor: Aparate muzicale din colecții publice și private; Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
  • Esplanada Palatul Culturii și Grădina Publică Palas
    10.00 – 12.00: Flașnetari în concert
    16.00 – 19.00 Muzica mecanică în festival
  • Palatul Culturii – Holul Central
    17.00 – 19.00: Atelierul de Tango – „Toamna în pași de tango”; instructor: Cristian Crâng
  • Esplanada Palatul Culturii
    17.00 – 19.00: Animație cu Trupa „The Sky”; coordonator: coregraf Adrian Ștefan
  • Grădina Publică Palas
    19.30: Corul Academic „Gavriil Musicescu” – Filarmonica de Stat „Moldova” Iași; dirijor: Doru Morariu; prezintă: Prof. Carmen Zaharia-Danicov

Duminică, 16 septembrie 2018

  • Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
    12.00 – 17.00, vizitarea gratuită a expozițiilor: Aparate muzicale din colecții publice și private; Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
  • Espalanada Palatului Culturii
    10.00-12.00: Flașnetari în concert
    11.00-12. 00: Prezentarea colecției „Atemporal” – concept Mella’s Hat; Designer: Mihaela Iacob
  • Parcul Castelului Miclăușeni (județul Iași)
    12. 30: Caravana muzicii mecanice la Miclăușeni; Partener: Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie” Miclăușeni
    15.30 – 18.00: Muzica mecanică la Castelul Miclăușeni

Parteneri media: TVR Iași, Inoras.ro, Iașul Cultural, La Iași, Bună Ziua Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, Radio România Iași, Adevărul, WINK, Tele M, Iași LIVE, Prima TV, AgoraPress, Jurnalul Ieșean, Alt Iași, Apollonia, Radio Trinitas

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

PE ACEEASI TEMA:

Atelierele DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ

Ateliere de pictură pentru copii, la Palatul Culturii

Serata „Procopiu” la Palat – „Medii magnetice de înregistrare – un secol de evoluție accelerată”

Turneul „Muzica Palatelor României” ajunge la Iași

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Expoziția „Jurnal de călătorie (1830-1930)”, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”

„Expansiunea unui domeniu: telecomunicațiile în timp de război” – Expoziție interactivă și ateliere educaționale

Aici Radio Moldova, expoziție-instalație la Vila Sonet

Vintage market la CUIB

Scrie un comentariu: