Festivalul ICon Arts de la Sibiu il celebreaza pe Mircea Tiberian

Pianistul, compozitorul si profesorul de jazz Mircea Tiberian este personalitatea culturala a momentului în jurul careia se desfasoara cea de-a XII-a editie a festivalului contemporan ICon Arts, ce va avea loc în perioada 24 iulie-2 august la Sibiu, dar si în câteva localitati apropiate.

Festivalul ”ICon Arts” lanseaza, de anul acesta, editiile ”Celebrates!”, ce îsi propun sa promoveze o personalitate artistica actuala în jurul careia se vor reuni artisti de top international, primul sarbatorit fiind cunoscutul pianist Mircea Tiberian.

Artistul, care a copilarit si s-a format la Sibiu, facându-si debutul aici în cadrul Festivalului International de Jazz din 1974, va aniversa 40 de ani de cariera muzicala pe scena salii ”Thalia” a Filarmonicii de Stat din Sibiu, în seara de 1 august. Concertul va fi prezentat de Florian Lungu, iar alaturi de pianist îsi vor da concursul doi buni prieteni si vechi colaboratori ai acestuia, nume cu rezonanta ale jazz-ului american – bateristul John Betsch si bassistul Chris Dahlgren.

Pe scena vor urca si unii dintre cei mai promitatori studenti ai sai, confirmati, între timp, ca profesionisti ai tinerei generatii: Ana Cristina Leonte (voce), Tavi Scurtu (tobe), Michael Acker (contrabas), Albert Tajti (pian) si Alexandru Munteanu (saxofon).

Concertul va fi precedat, de la ora 12.00, de o conferinta si proiectie video intitulata “Mircea Tiberian – 40”, în cadrul careia va fi prezentata activitatea profesionala a artistului.

Despre Mircea Tiberian: Nascut în Cluj, în 1955, Mircea Tiberian si-a petrecut copilaria si adolescenta în Sibiu, unde si-a facut debutul în cadrul Festivalului International de Jazz din 1974. De-a lungul anilor a urcat pe scena alaturi de muzicieni precum Larry Coryel, Tomasz Stanko, Herb Robertson, John Betsch, Lisle Ellis, Maurice de Martin, Chris Dahlgren, Horst Nonnenmacher, Adam Pieronczyk, Theo Jorgensmann, Nicholas Simion si de artisti de jazz români extraordinari precum Johnny Raducanu, Anca Parghel, Dan Mândrila. În calitate de pianist si compozitor a lucrat în diverse setup-uri din jazz, improvizatie si New-Music.

Printre premiile primite se numara Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din România  (1990, 1996, 2000, 2003), Premiul Muzicianul Român al Anului (2003, 2007, 2008), precum si Bursa Enescu – Brâncusi, oferita de Institutul Cultural Român (2006).

Munca sa din ultimii 20 de ani este documentata in 19 albume, printre care: Magic Bird, Never Ending Story, Working Underground, Alone in Heaven, Hotel of Three Beginnings, Back To My Angel, Eleven, Viata lumii, Trei lumini, Palindrome. Mircea Tiberian este doctor în muzica si preda la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, unde coordoneaza Departamentul de Jazz, pe care l-a si înfiintat în 1991. Din 2004 este profesor în cadrul Academiei ICon Arts Sibiu.

PROGRAM

  • Joi, 24 iulie, ora 18.00 –  Biserica cetate Biertan

RECITAL DE CHITARA: Haewoon Kim si Jun Hwa Jang (Coreea de Sud)

  • Vineri, 25 iulie, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

DE LA BACH LA HENZE: Reinbert Evers (chitara, Germania), Sung Jin Kim (chitara, Coreea de Sud) si Teodora Circiumaru (clavecin, Romania)

  • Luni, 28 iulie, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

VOX MEDICALIS, concert coral acapella

  • Marti, 29 iulie, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

MUZICI MILITARE DIN ORIENT
Interpreteaza: Fanfara Armatei Nationale Libaneze (Beirut)
Invitat: Fanfara Academiei Fortelor Terestre ”Nicolae Balcescu”

  • Miercuri, 30 iulie, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

CELEBRATE SIBIU! – ANSAMBLUL ICON ARTS
Dirijor: Gabriel Bebeselea
Solist: Ladislau Csendeș (“Scene” de Jonathan Harvey; premiera absoluta în Romania)
Lucrari de: Edmund Hunt, Joshua Hey si Shuying Li (compozitori în rezidenta)

  • Joi, 31 iulie, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

WORKSHOP JAZZ & CLASIC
Recital al cursantilor Academiei ICon Arts.

  • Vineri, 01 august, ora 12.00 – Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu

CONFERINTA MIRCEA TIBERIAN – 40.

  • Vineri, 01 august, ora 19.00 – Sibiu, Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat

ICON ARTS CELEBRATES! – MIRCEA TIBERIAN 40
Invitati: Luiza Zan, Chris Dahlgren (SUA), John Betsch (SUA) s.a.
Prezinta: Florian Lungu

  • Sambãta, 02 august, ora 12.00 – Cisnadioara, Cetatea fortificata

ICON ARTS GALA

BILETE

Aproape 150 de artisti din întreaga lume se vor reuni la Sibiu, în cadrul Festivalului ”ICon Arts Celebrates!”, ce va avea loc în perioada 24 iulie – 2 august. Acesta propune publicului meloman o selectie variata de evenimente, de la concerte clasice si contemporane, pâna la cor, fanfara si impro-show-uri, costul biletelor variind între 10 si 15 lei. Pentru cei care doresc sa se bucure de toate evenimentele, sunt disponibile si abonamente, la pretul de 50 de lei. Biletele si abonamentele se pot achizitiona prin reteaua Eventim, în librariile Humanitas, ca si în magazinele Domo, Germanos, Orange si Vodafone.

Parteneri: Cetelem România, UNMB – Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti, Filarmonica de Stat din Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Biserica Evanghelica din Cisnadie si Hotelul Continental Forum, SSMB – Societatea Studentilor în Medicina din Bucuresti si Glamour Concept Artist Romania. Finantatori: Consiliul Judetean Sibiu, Institutul Cultural Român, Departamentul pentru Relatii Interetnice si Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.  Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Târgu Mures, Europa FM, Tribuna, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Sibiu.ro, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Cemerita.ro, Vinsieu, Inoras.ro, Sibiu News, Calendar Evenimente, Zile si Nopti, Mixtopia, Profil Cultural, Metropotam.ro, Port.ro, Orasul meu, ArtLine.ro, Modernism.ro.

INFO

www.iconarts.ro

www.facebook.com/icon.arts

www.excesmusic.ro

www.ucimr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: