Festivalul Folcloristica, la Tg. Frumos

afis_folcloristica

Asociația SUPER TINERI (ASIRYS) în parteneriat cu Primăria Orașului Tîrgu Frumos și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, vă invită la Festivalul Folcloristica, un eveniment ce își propune promovarea, integrarea și revigorarea tradițiilor și obiceiurilor județului Iași. Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 septembrie, pe Esplanada orașului Tîrgu Frumos.

Folcloristica este un festival participativ, care reunește evenimente cu tradiție precum Târgul de Toamnă, la a III-a ediție, și Târgul de Meșteri Populari, la a IV-a ediție, și evenimente în premieră, precum Școala Populară din Tîrgu Frumos sau Parada Satelor din județul Iași.

Pe parcursul celor 3 zile, vor fi prezenți 40 meșteri populari, voluntari, ansambluri folclorice, tineri pasionați, istorici, profesori, școli și biblioteci din tot județul.

Esplanada orașului Tîrgu Frumos se va transforma într-un spațiu interactiv, unde cetățenii orașului și invitații vor putea interacționa și învăța despre folclor, într-o manieră nonformală. În continuare, vă invităm să consultați momentele cheie ale festivalului și modalitățile în care puteți participa activ.

EVENIMENTE

1. Standuri și momente artistice prezentate de școlile din Tîrgu Frumos. Dorim ca toate școlile din oraș să prezinte cel puțin un moment artistic tradițional și să aibă cel puțin un stand de prezentare a rezultatelor școlii de-a lungul timpului în domeniul folcloristicii. Vă așteptăm să le vizitați și să-i susțineți!

2. Vom amenaja la Casa de Cultură un muzeu al ținutului Cârligăturii, creat exclusiv din donațiile comunității. Vă invităm să donați un obiect tradițional sau vechi, pe care îl considerați reprezentativ pentru regiunea noastră!

3. Ateliere meșteșugărești. Vă invităm să învățați un meșteșug! Vor fi cel puțin 7 standuri unde veți putea învăța pielărie, țesut, pictură pe sticlă, sculptură, olărit, să faceți colaci tradiționali, să cântați la un instrument, să dansați pe muzică populară, să faceți suveniruri etc.

4. Parada satelor. Duminică, 20 septembrie, cel puțin 10 sate vor prezenta ceea ce au mai frumos în cadrul unei parade și al unui concurs de muzică, dans și produse tradiționale. Vă invităm să-i admirați și să-i susțineți! https://www.facebook.com/events/903368533033585/

5. Vor fi aprox. 40 de standuri cu produse și obiecte tradiționale prezentate de meșterii de la Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. Vă așteptăm să-i vizitați și poate să achiziționați produsele dorite direct de la producători.

6. Documentarul orașului. Vineri și sâmbătă (18-19 septembrie) va rula filmul “Comunități europene: Orașul Tîrgu Frumos”. Vă invităm să descoperiți istoria și punctele forte ale orașului, după care să le promovați în alte contexte.

7. Expoziții. Vom expune prin fotografii vechi și noi, istoria orașului Tîrgu Frumos, dar și a satelor participante la paradă. Vă invităm să le studiați.

8. Panoul idelor pentru Tîrgu Frumos. Va fi amenajat un panou, unde sunteți invitați să scrieți ideile dvs. pentru un Tîrgu Frumos mai frumos, mai dezvoltat, mai activ, mai interesant!

9. Forumul pentru dezvoltare comunitară. Vă invităm să vorbim despre cum putem dezvolta comunitatea noastră, cum putem ajuta producătorii locali, meșterii și cum putem să contribuim la progresul României.

10. Ateliere creative. Voluntarii ASIRYS vor organiza diverse momente, precum poveștile copilăriei sau un atelier de reciclare prin care vor crea un zimbru ce va fi expus în parc. Vă invităm să participați!

INFO

Asociația SUPER TINERI (ASIRYS)

asirys.blogspot.ro/

www.facebook.com/ASIRYS

twitter.com/AsociatiaASiRYS

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: