Festivalul folcloric „Datini si obiceiuri de iarna”, 2014

afis-datini-2014

În perioada 19-20 decembrie 2014, Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, va organiza cea de-a XLVII-a ediţie a Festivalului folcloric internațional „Datini şi obiceiuri de iarnă”.

La eveniment vor participa 20 alaiuri din diferite zone ale ţării, din Republica Moldova şi Ucraina. Printre acestea se numără ansamblurile din județele: Bistriţa-Năsăud (Monor), Botoşani (Cordăreni), Cluj (Măguri, Răcătău), Maramureş (Cicârlău), Suceava (Vama și Volovăț), precum și din Republica Moldova (Bălți și Durlești) şi Ucraina (Zastavna – Cernăuți și Horbova – Herța).

Ediția de anul acesta, a XLVII-a, a Festivalului folcloric internațional <<Datini și obiceiuri de iarnă>> aduce în fața publicului ieșean un spectacol plin de culoare și antren, emoționant deopotrivă, în cadrul căruia formațiile de colindători din zone în care obiceiurile de iarnă se păstrează încă intacte, au posibilitatea să-și dovedească măiestria fie în jocul caprei, cerbului sau ursului. Acestea impresionează şi prin sensibilitatea colindelor întotdeauna purtătoare ale mesajului încărcat de semnificații profunde și totodată de bucurie pentru ascultător”, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

În cadrul festivalului, Judeţul Iaşi va prezenta alaiuri de pluguşoare, colindători şi jocuri cu măşti din Fântânele, Lunca-Paşcani, Oboroceni – Heleşteni, Mirosloveşti, Mogoşeşti, Pârcovaci, Sticlăria şi Bădeni – Scobinţi şi Tătăruşi. Spectacolul festivalului va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenţilor. Partenerul evenimentului este Primăria Municipiului Iaşi.

PROGRAM

Vineri, 19 decembrie 2014

  • ora 19.00, în Palas Mall, colindătorii din Cicârlău – Maramureş;
  • ora 19.00, în Carrefour Era, colindătorii din Măguri, Răcătău – Cluj.

Sambata, 20 decembrie 2014

  • ora 10.00 – parada alaiurilor participante la festival, pe traseul: Palatul Culturii – Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Piaţa Unirii – Bulevardul Independenţei – Casa de Cultură a Studenţilor;
  • ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenților – spectacol de gală;
  • ora 17.00, la Palas Mall, colindătorii din Monor – Bistrița-Năsăud;
  • ora 18.00, la Carrefour Era, colindătorii din Cicârlău – Maramureş.

INFO

Consiliul Judetean Iasi

www.icc.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Oratoriul de Craciun, de J.S. Bach

LGBTea o’clock at Meru!

Banca pentru lectura – expozitie concept la Ateneu

PLM – Stand Up Comedy cu Mocanu, Sergiu si Victor la Club Tribo

Scrie un comentariu: