Festivalul de Film Francez, editia 2015

FESTIVAl film francez 2015

După succesul ediţiei precedente aflate sub semnul filmului burlesc, ediţia a XIX-a a Festivalului de Film Francez reînnoieşte colaborarea cu revista Cahiers du Cinéma, una dintre cele mai celebre reviste de crititică cinematografică, în vederea organizării unui eveniment inedit.

Festivalul rămâne fidel politicii de promovare a talentelor şi a tinerilor regizori francezi. Anul acesta, publicul este invitat în Galeria Fondane a Institutului Francez din Iaşi, între 29 octombrie şi 1 noiembrie, să descopere în Competiţie şapte premiere promiţătoare. După vizionare, acesta va avea ocazia să voteze şi să decerneze Premiul Publicului pentru selecţia premierelor. Filmul câştigător va fi distribuit în cinematografele din România.

O ediţie nouă, prilej pentru meditaţie, bună dispoziţie şi multă emoţie. Aceasta este promisiunea unei întâlniri cinefile, în cadrul căreia sărbătorim diversitatea şi vitalitatea filmelor franceze.

PROGRAM

JOI 29 octombrie

  • 18.00 : Respire (1h32)
    Un film de  Mélanie Laurent; dramă 2014
  • 20.00 : Qui vive (1h23)
    Un film de Marianne Tardieu; dramă 2014

VINERI  30 octombrie

  • 18.00 : Fidélio, l’Odyssée d’Alice (1h37)
    Un film de Lucie Borleteau; comedie, dramă romantică 2014
  • 20.00 : Le Challat de Tunis (1h30)
    Un film de Kaouther Ben Hania; thriller, comedie dramatică 2014

SÂMBĂTĂ 31 octombrie

  • 17.00 : Gaz de France (1h26)
    Un film de Benoît Forgeard; comedie 2015
  • 19.00 : Voyage en Chine (1h36)
    Un film de Zoltan Mayer; dramă 2015

DUMINICĂ 1 noiembrie

  • 18.00 : Tristesse Club (1h30)
    Un film de Vincent Mariette; comedie 2014
  • 20.00 : Eden (2h11)
    Un film de Mia Hansen-Løve; dramă, musical 2014

INFO

Institutul Francez Iasi

Adresa: Bd. Carol I nr. 26, Iasi

Tel.: 0232/ 267 637; 0769/ 056 203

E-mail: equipe.iasi@institutfrancais.ro

Web: www.institutfrancais.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: