Festivalul de Film Francez 2016, la Iasi

festival-film-francez-2016

Prestigioasa revistă de critică cinematografică Cahiers du cinéma călătoreşte la Iaşi cu ocazia ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film Francez, prin Joachim Lepastier, care va intra în dialog cu publicul marţi, 8 noiembrie, începând cu ora 18.30, în Galeria Fondane a Institutului Francez.

O discuţie ce va plasa la loc de onoare raportul între muzică şi cinematografie, tema de anul acesta a festivalului.

Organizat de Institutul Francez şi de Ambasada Franţei în România, Festivalul Filmului Francez, devenit o tradiţie, se desfăşoară în acelaşi timp în şapte oraşe, între 3 şi 13 noiembrie. La Iaşi, deschiderea va avea loc vineri, 4 noiembrie, la ora 16.30, în Galeria Fondane a Institutului Francez.

După film noir şi burlesc, nu puteam alege, pentru această ediţie aniversară, o temă mai potrivită decât muzica, în colaborare cu prestigioasa revistă de critică cinematografică Cahiers du cinéma. Cu aerul lor de divertisment, muzicalurile sunt imaginea cinematografiei populare franceze şi încântă prin bogăţia universului lor vizual şi muzical, situat între cinema şi scenă.(Christophe Gigaudaut, consilier de cooperare şi acţiune culturală, director al Institutului Francez din România)

Pe parcursul a patru zile de proiecţii, publicul este invitat să voteze filmul favorit din secţiunea „Competiţia tinerilor regizori francezi”, având posibilitatea de a alege unul dintre cele şase lungmetraje de debut. Noutatea de anul acesta este o zi destinată studenţilor, pe care Institutul Francez din Iaşi o organizează în colaborare cu Lectoratul de franceză şi Centrul de cercetare universitară (CRU) al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, cu filme care vor fi ulterior puse în discuţie de către participanţi.

Intrarea este liberă, iar filmele au subtitrare în limba română. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi sunt invitaţi să consulte broşura Festivalului.

INFO

Institutul Francez Iasi

Adresa: Bd. Carol I nr. 26, Iasi

Tel.: 0232/ 267 637; 0769/ 056 203

E-mail: equipe.iasi@institutfrancais.ro

Web: www.institutfrancais.ro

FB: www.facebook.com/Institut-francais-Iasi

PE ACEEASI TEMA:

Cele mai apreciate filme românești ale anului se văd la Madrid

”CinePOLSKA” – Cele mai interesante filme din Polonia, la Palatul Culturii

Inscrie-te la Festivalul Internațional de Foarte Scurt Metraj Très Court

Seara de film franco-germana: ”Marea iluzie” de Jean Renoir

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Te iubesc dar nu pe tine” la Teatrul National Iasi

Stand-up comedy cu Anisia si Serghei @Gramps Hamak

Iasul, gazda a Turneului 3 Semifinal Under 13 / Campionatul National de Baschet Masculin

Inscrieri pentru Atelierul MobilitatE+, domeniul Tineret

Scrie un comentariu: