”Festivalul bucuriei” – festival de cant si dans popular

Departamentul de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Iași, și Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), filiala Iași, în parteneriat cu Ateneul din Iași organizează, sâmbătă, 22 aprilie 2017 festivalul de cânt și dans popular intitulat generic Festivalul Bucuriei.

110 tineri, membri ai ansamblurilor folclorice din cadrul parohiilor din Arhiepiscopia Iașilor (județele Iași, Neamț și Botoșani), filialelor ATOR sau ASCOR vor evolua pe scena Sălii Mari a Ateneului ieșean în ziua de 22 aprilie 2017 de la ora 15:00.

Aflat la prima ediție, evenimentul se dorește a deveni un festival de tradiție în Arhiepiscopia Iașilor. Prin intermediul festivalului este promovat dansul și cântul popular. Cu această ocazie sunt încurajați tinerii și preoții pasionați de tradițiile populare care au organizat și dezvoltat în parohiile lor ansambluri folclorice devenite în timp cunoscute în întreaga țară.

Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Iașilor și partenerii săi, reprezintă un prilej pentru ca tinerii artiști să se cunoască, să petreacă un timp frumos împreună, promovând o lume vie, dinamică şi plină de valori autentice, lumea satului românesc. Pentru a intra în atmosfera satului românesc, în foaierul Ateneului Iași va fi organizată o expozitie de obiecte populare a muzeului etnografic Aleph.

INTRARE

Intrarea la festival este gratuită, accesul în sală făcându-se până la ora 14:45, pe baza confirmării. Locurile se confirmă până la data de 20 aprilie 2017 la numărul de telefon 0756277365.

INFO

Ateneul din Iași

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulDinIasi

PE ACEEASI TEMA:

FIE 2017 / Muzică și poezie de dragoste cu Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu

„Un tramvai numit Dorință” @Ateneul din Iasi

”Complet alb” la Ateneul din Iasi

Cantec pentru viata – concert caritabil la Atenul din Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Atelier de prins curaj @Bojdeuca lui Creanga

Intalnire cu un berar nomad @Beer Zone

Social Practice by Magnitude

Pacala si Tandala va asteapta la Bojdeuca lui Creanga

Scrie un comentariu: