Fara plastic, timp de o luna

Publicația online de mediu Green Report se alătură unei campanii internaționale care promovează renunțarea la articolele din plastic. Campania se numește Plastic Free July și a luat naștere în 2011. În 2016, peste 1.000.000 de oameni din 130 de țări au acceptat provocarea.

Anul acesta, trei redactori Green Report vor încerca să elimine plasticul din viața lor, timp de o lună. Puteți afla mai multe despre motivația lor din materialul video de mai jos.

În plus, ei au reușit să convingă alți trei colegi să li se alăture. Printre aceștia, se numără și Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution:

Aruncăm în fiecare an 322 de milioane de tone de plastic, adică peste 28 de milioane de camioane de gunoi. Acest plastic ajunge, inevitabil, în ape, mări și oceane și, de acolo, înapoi în hrana din farfuriile noastre. Ce este însă mai grav este faptul că, pe lângă sănătatea noastră, și ecosistemele au de suferit. Experții estimează că, până în 2050, vom avea mai mult plastic în oceane decât pești. Cred că înainte să cerem guvernelor și companiilor să acționeze, noi, ca cetățeni, ar trebui să dăm un exemplu de bună-practică.  Este motivul pentru care voi încerca, alături de echipa Green Report, să renunț pentru o perioadă la plasticul de unică folosință.”

Ce se va întâmpla pe parcursul campaniei Plastic Free July
În fiecare săptămână, redactorii Green Report se vor filma în situații în care ar fi consumat în mod normal plastic, iar apoi vor prezenta alternativele identificate. Vor dezbate pe tema celor mai eficiente soluții și vor invita cititorii să vină cu sugestii sau cu întrebări.

Astfel, cetățenii vor putea afla: cu ce pot înlocui ambalajele de alimente, cum pot renunța la recipientele produselor de igienă personală, ce soluții pot găsi atunci când vine vorba despre produsele de curățenie și cum vor scăpa de plasticul consumat în timpul liber.

Green Report îi invită pe toți cei preocupați de mediu să accepte provocarea Plastic Free July. Fie că ești lider de opinie, activist sau simplu cetățean, ai ocazia să demonstrezi că poți pune în practică principiile pe care le susții. Poti să le spui cum vrei să te implici, pe adresa office@green-report.ro.

Dacă vrei să afli cum se descurcă redactorii și dacă ai nevoie de inspirație pentru propria provocare Plastic Free July, poți urmări campania pe Green Report sau pe pagina de Facebook a publicației.

 

Green Report este lider de piață în furnizarea de informații privind protecția mediului și sustenabilitatea în business. Livrează zilnic știri și comentarii, interviuri și opinii, prezintă viziunea experților și oferă inspirație pentru cei preocupați de aceste aspecte. În plus, organizează periodic cele mai ample evenimente de business&mediu – ONFERINȚELE GREEN REPORT.

INFO

www.green-report.ro

www.facebook.com/Green.Report

www.facebook.com/PlasticFreeJuly

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Cozy Poetry Night @Acaju

174 BPM @Hala FiX

Gilly Barbu Acoustic Concert @TIMES

Seara de Stand Up Comedy @TIMES

Scrie un comentariu: