Factorul groazei, de Robert Harris – Editura All

 

Robert Harris - Factorul Groazei

Robert Harris, scriitorul ale cărui cărţi s-au vândut în peste 10 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 30 de limbi, a fost publicat de curând în colecţia Strada Ficţiunii, cu romanul Factorul groazei, traducere din limba engleză şi note de Diana Geacăr.

Pornind de la un dezastru financiar real – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, pe fondul crizei datoriilor suverane din Grecia -, Robert Harris explorează potenţialul distructiv al propriilor noastre creaţii, îmbinând cu măiestrie şi ingeniozitate convenţiile thrillerului „clasic“ cu spaimele lumii contemporane.

Scriitura lui Robert Harris aminteşte de Michael Crichton, Ian Fleming, Stanley Kubrick şi Alfred Hitchcock.“ (Financial Times)

Robert Harris rescrie Frankenstein pentru era digitală.(The Independent)

DESPRE CARTE

Cel mai mare duşman al raţiunii este frica – nimeni nu o ştie mai bine decât Alexander Hoffmann, omul care a făcut o avere din spaima altora. Geniu matematic şi om de afaceri, Hoffmann rulează miliarde de dolari pe pieţele financiare fără a ridica măcar un deget, şi asta datorită programului VIXAL-4, un algoritm care decide singur cum să joace la bursă în situaţiile cele mai riscante. Principiul de la baza algoritmului este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: în vremuri tulburi, cine înţelege mecanismul fricii poate prezice mersul pieţei. În scurt timp însă, când VIXAL scapă de sub control, cel care se îmbogăţea din frica altora ajunge să o trăiască pe propria piele, iar visul său de o viaţă se transformă în cel mai negru coşmar al omenirii.

Bun cunoscător al spaimelor noastre atavice, Robert Harris porneşte de la o întâmplare adevărată (aşa-numitul Flash Crash, care a zguduit lumea finanţelor în 6 mai 2010) pentru a explora potenţialul distructiv al propriilor noastre creaţii, propunându-ne un Frankenstein al zilelor noastre.

DESPRE AUTOR

Robert Harris s-a născut în 1957 în Nottingham, iar în prezent locuieşte în Berkshire, în Marea Britanie. După studii de literatură engleză la Cambridge University, a lucrat ca reporter pentru BBC şi editorialist pe teme de actualitate politică pentru The Observer. Autor al câtorva volume de non-ficţiune, Robert Harris face trecerea spre beletristică în 1992, cu romanul Fatherland. Foarte bine primit de către public şi ecranizat în 1994, Fatherland marchează începutul unei cariere literare fulminante, inaugurând o întreagă serie de bestselleruri: Enigma (1995), Archangel (1998), Pompei (Pompeii, 2003; Editura ALLFA, 2010), Imperium (2006; Editura ALLFA, 2008), Marioneta (The Ghost, 2007; Editura ALLFA, 2010), Lustrum. Cicero: pe culmile gloriei (Lustrum, 2009; Editura ALLFA, 2010), Factorul groazei (The Fear Index, 2011; Editura ALLFA, 2013). Colaborarea cu Roman Polanski la ecranizarea romanului Marioneta i-a adus premiile César şi European Film Award pentru cel mai bun scenariu adaptat. Tradus în peste treizeci de limbi, Robert Harris face parte din Royal Society of Literature.

INFO

www.all.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: