Valori de artă plastică pe axa Sibiu – Iaşi/ Expoziție în Iași până pe 8 august 2013

Valori de artă plastică pe axa Sibiu – Iaşi/ Expoziție în Iași până pe 8 august 2013Mai vechiul concept axă şi mai actualul cuvânt parteneriat, dau azi conţinut unei relaţii culturale trainice, stabilită prin diligenţele unor artişti inspiraţi şi dăruiţi ca Ion Tămâian şi Eugen Dornescu din Sibiu, iar de la Iaşi acuarelistului Eugen Mircea. Acum, în această perioadă, sunt active datorită efortului lor, două expoziţii de artă plastică: una la Iaşi – deschisă de o echipă de valoroşi artişti sibieni, alta la Sibiu – susţinută de un important nucleu de artişti de prestigiu din capitala spirituală a Moldovei.

Expoziţia sibienilor, vernisată la galeriile Municipale Iaşi – Pasaj Hala Centrală, dechisă până în data de 8 august 2013, are ca temă de bază problematica teatrului, sugerată de Festivalul Internaţional de Teatru, desfăşurat la Sibiu anul trecut. Reacţia pictorilor sibieni, în diverse stiluri şi forme, la conceptul de teatru mi se pare foarte inspirată, atât în conţinut, cât şi în expresie. Cu acest prilej se aduce în atenţia publicului iubitor de artă o mai veche ideie a stoicilor antici (Epictet) – continuată cu succes în Renaştere (vezi Comedia del l’arte şi teatrul shakespearian) şi în Iluminismul european, că lumea în ansamblu este ca o scenă de teatru în care fiecare persoană are un rol. Fericirea socială depinzând, potrivit lui Epictet, de originalitatea cu care ne “interpretăm” fiecare rolurile. Pe de altă parte, artiştii sibieni au recurs la simbolul măştii (mascaronul) şi ca personaj purtător de mască, bufonul, clownul sau arlechinul, pentru a exprima mai adecvat ipostazele în care se face acest tip de comunicare şi cunoaştere artistică, în final, rolul şi funcţiile teatrului contemporan, evident, în viziunea artistului plastic.

Circa jumătate din cele 27 lucrări expuse pe simeze: (pictură, sculptură, tapiserie, grafică, artă decorativă), recurg la simbolul măştii în chip antropologic (Ion Tămâian – Tablou cu vestale, Ion Constantinescu –Arlechin, Stefan Orth – Carnaval, Marius David – Eugen Ionescu, Gavril Abrihan – Solist nocturn, Călin Baciu – Avatarseria reîncarnări, Radu Ignat – Formaţia, Ioan Candea – Înger şi Ascensiune, Andrei Szabo – Rugă, Florin Fota – Piaţa, Dan Frăticiu – Mască pentru legământul tăcerii şi mai ales Adrian Popescu cu Masca de aur şi Mefisto). Motivaţia este evidentă, iar exprimarea pe măsură: masca, purtătoare de ambiguitate, disimulează, înşeală şi ascunde adevărata identitate a personajului interpret, dar îl şi exonerează de răspundere privind conţinutul mesajului. Omul mascat, intrând în rol (în plan mitologic, istoric, social, supranatural, fantastic sau religios), exercită o funcţie mediatoare între două lumi şi, prin conţinutul şi poezia mesajului, fascinează, nelinişteşte, iar uneori seamănă şi groază. Masca transmite adevărul într-o formă artistică şi oricât de incomod şi acid ar fi acest tip de adevăr, în genere, este “tolerat”. Fiecare artist în stilul şi maniera sa şi-a atins ţelul estetic.

Un alt grup de artişti au găsit soluţii mediate. Eugen Dornescu (Rug), Geanina Ionescu (Oglinzi), Valer Tarcea (Zbor – Visul lui Herman Oberth), Cristina Simu (Reverie), Veronica Costea-Cordali (Mugur). Fiecare din aceste lucrări au, într-o formă sau alta, mesaje artistice cu relevanţă poetică şi încărcătură semantică. Geanina Ionescu invocă într-o formă arhitecturală mitul oglinzii, folosit cu succes în Antichitate, Renaştere şi Baroc, dar şi în mitologia populară românească. Oglinda, prin imaginea pe care o produce – reală şi iluzorie – a fascinat în mai toate timpurile. După forma suprafeţei şi unghiul de reflexie, oglinda poate deveni sursă de fantasmagorii, dar şi simbol al dublului adevăr, iar un sistem sofisticat de oglinzi poate fi sursă de viziuni fantastic-terifiante sau delicioase, poate crea stranii iluzii spaţiale, aşa cum a procedat şi autoarea „oglinzilor”, trucând efecte arhitecturale.

Rugul (Ioanei D ‘Arc), regândit de Eugen Dornescu într-o formă suprarealistă, reînvie plastic nu numai imaginea morală a Ioanei, osândită de ignoranţa şi fanatismul timpului, ci aduce la suprafaţă şi importante semnificaţii ale ritului, valabile şi azi. Fiecare paletă din compoziţie, pe lângă efectele lirice conţinute, poate fi purtătoarea unei semnificaţii. Rugul cu funcţiunile sale simbolizează purificarea, pedeapsa administrată, dar şi curăţenia, puritatea, protecţia acordată de către forţa divină personajului evocat. Ritul invocat de autor este mai curând o glorificare a eroinei, un mesaj de puritate sufletească trimis peste timp de eroină, într-o formă modernă, adresat generaţiilor contemporane.

Mesaje plurivalente în expresii estetice relevante, dar şi decriptabile în logica semioticii actuale, conţin şi Aura lui Mircea Ignat, Fragmentariumul lui Gheorghe Pârcălăboiu, Reveria lui Cristina Simu, Peisajul virtual, semnat de Nicu Stancu. Efecte lirice similare produc şi peisajele moderne Amurg în sat şi La margine de sat, semnate de Marian Verza, sau Căldura luminii, de Ileana Selbing, chiar dacă nu au o conexiune directă cu tematica teatrului.

Echipa de artişti sibieni prezentă pe simezele de la Iaşi, unitară în stil şi mesaj, a încântat şi a empatizat cu pretenţiosul public ieşean, oferind simultan şi o preţioasă informaţie despre valorosul potenţial creativ al filialei UAP din Sibiu.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro, Mihai PĂSTRĂGUŞ

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tabăra de pictură „Parcova” la a XV-a ediție

Clubul Cinefililor va invita la film: “A Woman Under the Influence”, in regia lui John Cassavetes

Vlad Nedelcu LIVE @Art Georgies Gallery

Cocktail Party @Italianissimo Pub

Scrie un comentariu: