Expozitia ”România Regală – Mărturiile unei dinastii”

Ieşenii au ocazia să viziteze, la Ateneul Național din Iaşi, o expoziţie inedită, cu obiecte de patrimoniu și documente care au aparţinut Familiei Regale a României, au fost scoase din colecţii private şi urmează să fie licitate.  Evenimentul este organizat alături de Casa de Licitații Historic, din București și aduce în premieră la Iași 400 de exponate.

La inițiativa Managerului Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, reprezentantul Casei de Licitații Historic, Cezar Florea a anunțat că a pregătit un proiect cultural inedit.

Domnul Cezar Florea, având o experiență de 15 ani în domeniu a declarat: „La început am fost și eu colecționar, iar apoi am decis să fondez această casă de licitații. Pasiunea mea am preluat-o de la părinții mei, care iubeau cărțile, acasă având o colecție impresionantă. Noi ne ocupăm doar de obiecte precum cele pe hârtie, fotografii, scrisori și cărți unicat. Acum, ajungem pentru prima dată la Iași cu acest proiect unic ce va implica o expoziție cu peste 400 de obiecte ce scot în evidență legătura Familiei Regale a României cu Iașul.

Printre obiecte se numără şi o fotografie inedită, singura în care apare regele Carol I îngenunchind, fotografie realizată la sfinţirea bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, stema Regatului României din 1921, ordinul Ferdinand I în grad de Colan sau bastonul de mareșal. Multe dintre exponatele care vor putea fi admirate în cadrul expoziției au legătură nu numai cu Familia Regală a României, ci și cu instituții reprezentative ale Municipiului Iași.

Este probabil cel mai important eveniment de acest gen care a avut loc la Iaşi. Vor fi piese cu adevărat unice, care au fost scoase din colecţii private, şi care, în zilele de 23 şi 24 septembrie, vor fi scoase la licitaţie aici, la Ateneul Naţional din Iaşi. Este vorba de o colaborare cu Casa de Licitaţii Historic, ei au făcut şi o cerere de închiriere către noi şi cu mare drag am acceptat, dar cel mai mult mă bucură că timp de 10 zile ieşenii vor putea să vină la Ateneu absolut gratuit şi să vadă colanul regelui Ferdinand I, să vadă bastonul de mareşal sau să vadă poze şi documente care au aparţinut Familiei Regale sau care au fost dăruite de către Familia Regală diferiţilor colaboratori. Ne bucură că această casă de licitaţie a reuşit să scoată din diverse colecţii fotografii sau documente care au o directă implicare a Familiei Regale în Iaşi.”, a declarant Andrei Apreotesei, Managerul Ateneului Național din Iași.

Expoziţia „România Regală – Mărturiile unei dinastii” va putea fi vizitată gratuit în foaierul Ateneului până pe 24 septembrie.

INFO

Ateneul National Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

PE ACEEASI TEMA:

EXPOZIȚIA – ,,IPOSTAZE”

Expozitia Cucuteni – o incursiune in universul unei mari civilizatii preistorice

«Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX», expoziţie on-line

Expoziția ”Tramvaiul ieșean. Începuturi” | Galeriile ”Dumitru I. Grumăzescu”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

A inceput maratonul cultural Astra Film Festival Online

EROII ISTORIEI în benzi desenate. CALL FOR ENTRIES

Atelier de lectură la Palat: „Ceaikovski și dansul notelor de argint”

Expoziție cu mașini eco-friendly, la Palas

Scrie un comentariu: