Sunteti invitati la glaeria apARTe unde expun studenții specializării Foto-Video ,anul III de studiu, Facultatea de Arte Vizuale si Design, din cadrul Universității de Arte ˝George Enescu˝ Iași: Vlaicu Bunduchi, Ionuț Buzatu, Irina Crețu, Mădălina Cubasa, Francesca Ignat, Monica Mihoc, Mădălina Purdilă, Vlad Sofronie, Bogdan Stanciu, Răzvan Șalaru.
Curatori: Ina Ciobanu, Sarah Daria Muscalu
Fiecare dintre noi este o foaie de hârtie. Sunt plierile și replierile infinite cele care ne trasează coloana vertebrală. Devenim noi înșine cu fiecare clipire, cu fiecare pas sau frică nesondată pe care alegem să o privim sau nu, în ochi.
Origamic este o invitație la o explorare a multiplicității de euri pe care ni le putem asuma. Dincolo de „pachetul” unic de informație genetică ce „ni se dă”, există pulsul, structura, moleculele și articulațiile. Sinergiile astfel create ne demonstrează că între microcosm și macrocosm există o infinitate de lumi posibile. Aici, acum, organicul se întâlnește cu sistemul nervos al contextului. Putem fi mai mult decât niște „utilizatori”, „donatori de organe”, „costuri”, „numere”, „statistici” sau „CNP-uri”.
Depinde de noi ce alegem, ce linii trasăm și unde le trasăm. Dacă lumea ne este gata „ambalată” în alb și negru, ce nuanțe de gri am fi? Câte nuanțe de gri ne-ar trebui pentru a deveni?
Asemenea unui origami organic, bântuim printre texturi, nanostructuri, umbre post-industriale și arhitecturi futuriste inspirate din structuri celulare ce coexistă. Dar la sfârșitul zilei, avem destul curaj să ne depășim ereditatea sau fobiile? Și cum ne putem construi mai departe? Ce ne face să ne asamblam și să ne depliem mereu, până în ultima zi? Cât din context putem controla și cum ni-l putem reinterpreta spre o anexare nu doar lipsită de traumele contemporaneității, ci care să se plaseze dincolo de spațiul comun, de accesibilitatea superficialului cotidian, fie el și cu ecran tactil.
La fel cum plierea hârtiei dă tridimensionalitate bidimensionalității, la fel starea de a fi prezent în moment ne facilitează apropierea de noi înșine, scara de profunzime, permanența și amprenta – nu digitală, online sau offline – pe care o lăsăm.
Contextul ne poate devora doar dacă perspectiva nu ne aparține. Ina Ciobanu
Tendința regândirii imaginative a raporturilor dintre om și natură (ca environment) schimbă statutul dominant/dominator al umanității asupra mediului înconjurător. Conceptul de bază al proiectului concretizat din lucrările celor zece studenți ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași propune o asociere curajoasă a două direcții aparent inasociabile.
Mixtiunea dintre origami, tehnică antică de împăturire a unei hârtii în scopul obținerii unei forme anatomice, specifică artei și culturii japoneze, respectiv organic, ca referință la structurile moleculare sau diverse forme de viață rezultă în titlul și promotorul conceptual al proiectului de față, Origamic. Etapa inițială în procesul manufacturării unui obiect origami constă în obținerea unei forme rectangulare, de cele mai multe ori pătrată, care, prin precizia pliurilor și a împăturirii rezultă într-un artefact cu o semnificație dată. La nivel formal, rigurozitatea intrinsecă acestui proces se regăsește sub aspect bidimensional în strictețea și dominanta liniilor (fie ele verticale, orizontale sau/și oblice) din seria semnată de Ionuț Buzatu, iar sub aspect tridimensional, asemenea statutului inițial al tehnicii origami, în instalația propusă de Monica Mihoc. Supradimensionarea structurii ADN-ului uman presupune împăturirea unor print-uri macro (cadre) ce surprind ochiul ca element al recognoscibilității, neșanjabil odată cu trecerea timpului.
Preluarea principiilor origami de către Bogdan Stanciu în vectorizarea, abstractizarea și minimalizarea inimii imaginată în proiecția video ca simbol al proiectului, semnifică la nivel experimental cu o mașinărie, căpătând conotație mecanică.
Într-o altă ordine de idei, mecanica propriu-zisă, folosită în procesul manufacturării din turnătoriile în fontă e preferată de Francesca Ignat ca temă pentru seria „Meșteșug”. Aspectele monocrome din halele de producție se constituie în instantanee ilustrative pentru implicarea umanului, deci a organicului în mașinăria complexă a productibilității industriale.
În categoria proiecțiilor video se pot menționa experimentul lui Răzvan Șălaru și camera obscură a Irinei Crețu. Primul dintre cei doi tineri fotografi realizează un loop pentru procesul
multiplicării celulelor sangvine și al reversului acestuia. Duplicitatea statutului existenței trimite la partea organică a vieții condamnată degradării, căreia îi urmează instinctiv regenerarea.
Proiectul Irinei Crețu se constituie într-un black-box, izolat, ce permite vizualizarea proiecției printr-o zonă delimitată anterior. Video-ul structurat pe cadre succesive, ilustrând imagini abstracte, gestuale, extrem de picturale sunt exponat al organicului infailibilității curenților de aer, ce dinamizează în ambele dimensiuni, fie ea fizică sau conceptuală, instalația video a artistei.
O altfel de dinamică, cea cromatică, sesizabilă în tripticul lui Vlaicu Bunduchi, propune un demers artistic inter-relațional, artistul alcătuind un dialog cu subiecții, moment ce precede actului creației în sine. Imaginile rezultate converg prin simboluri vizuale către răspunsul oferit de personaje, întrebării „care este visul tău?”.
Sensibilitatea și discursul ludic, experimental al Mădălinei Purdilă protagonizează omul, femeia, într-o serie fotografică de cinci imagini ce urmăresc asocieri narativ-descriptive între formele organice sugerate de resturi vegetale, apă și omul ca entitate existențială. Comuniunea și coexistența armonică a celor două ipostaze organice amintesc de ideea inițială a regândirii raporturilor dintre umanitate și mediul înconjurător.
Perspectiva „Geometriei umane” propusă de Mădălina Cubasa construiește reciprocitatea antitetică dintre organic-anorganic, uman-urban. Fotograful imaginează o atmosferă narativă, prezența umanului integrat în contextul peisajului urban fiind perceput ca univers individual. Instalația fotografică construită de Mădălina Cubasa este guvernată de empatizarea acesteia cu modelele urmărite, unghiul analitic în care se regăsește tânara artistă consolidând detașarea inevitabilă procesului.
Discursul lui Vlad Sofronie se concretizează prin analiza urbanului, care, în viziunea sa însumează selectarea și ritmicizarea unui element arhitectural, simbol extras din peisajul cotidian. Linia ca element de limbaj plastic predomină în imaginile tripticului compunând un circuit alternant specific etapelor asumate în origami. Deși într-o instanță inițială poate părea greu de identificat relaționarea cu organicul, acesta este prezent la nivel conceptual prin absența sa. Omul nu este un punct central în imaginarul său, însă produsul gândirii și manufacturii, a muncii fizice a acestuia îl implică în mod intrinsec.
Origamic conchide într-o atitudine de repoziționare a umanului, deci a organicului, în fața factorilor externi de influență, a mediului înconjurător înțeles ca aliat a oricărui tip de viață, și nu ca exponent concurențial. Gândirea orientată în această direcție poate fi asociată parcursului tehnicii origami: concretizarea unei alegeri nu poate fi reversibilă fără urme ale procesului ( ale unfold-ului). Sarah Daria Muscalu
INFO
Galeria apARTe
Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale si Design
Str. Sărărie nr. 189, Iași
