Expoziţia naţionala „Icoana – credinţă şi tradiţie” 2017 @Atrium Palas Mall

Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași și Palas Mall, organizează cea de-a II-a etapă a expoziţiei naţionale „Icoana – credinţă şi tradiţie”, ediția a III-a la Iași în perioada 19 ianuarie – 6 februarie 2017 la Palas Mall – Sala Atrium.

Prima etapă a avut loc la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București în perioada 15 decembrie 2016 – 16 ianuarie 2017.

Expoziţia reunește unele dintre cele mai frumoase icoane pe sticlă şi pe lemn, lucrate de creatori populari din România. Proiectul actual este și o modalitate de promovare a meşterilor iconari, păstrători ai acestui străvechi meşteşug artistic.

Evenimentul este un prilej de întâlnire a publicului cu arta iconografică contemporană și o selecție de lucrări ale unor apreciați meșteri iconari din țară, între care: laureatul titlului de Tezaur Uman Viu – Nicu Muntean, Maria Colhon, Daniela Turlea și Daniela Anca(Alba), Mihaela Bădescu, Paul-Tiberiu Botescu, Cecilia Florică Cişmaşu, Stela Costache, Fabian Gavriluţiu, Suzana Nicoleta Ilie, Maria Măciucă, Iulian Mîță, Cristina Pui, (Bucureşti), Valentina Acasandrei, Gheorghe Ciobanu și Silvica Săcăleanu (Iași), Gabriela Arsene, Denisa Dănilă, Doina Fleșariu, Ioana Gruianu, Andrada Matei, Elena Popa, Andreea Sava, Maria Voicu (Ilfov), Nicolai Nestor (Prahova), Ana Negoiţă şi Ioana Negoiţă (Sibiu), Mioara Plopa-Comănescu (Vâlcea).

Vernisajul va avea loc joi, 19 ianuarie, ora 17.00

Parteneri: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași și Palas Mall

INFO

Palas Mall

Str. Palas 7A, Iasi

Web: www.palasmall.ro

FB: facebook.com/palasiasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Hai la copilareala!

Despre afaceri și oameni la Serile Crilia, cu Victoria Bulai

Conferintele gratuite Social Moms ajung iar la IASI

Targ pentru copii si bebelusi, la Retro Cafe

Scrie un comentariu: