Expoziția “Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina Iași”

afis-bun-tehnic-60

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 13 noiembrie – 13 decembrie 2015, în holul din aripa vestică a Palatului Culturii din Iaşi, expoziția temporară „Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina Iași”.

Realizată în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, expoziția (re)aduce în atenţia publicului un obiectiv industrial, dispărut aproape complet astăzi, Atelierele C.F.R Nicolina.

Traseul evoluţiei în timp a Atelierelor C.F.R. Nicolina (1892 – 2004) poate fi parcurs  într-un spaţiu expoziţional generos, prin intermediul obiectelor de patrimoniu industrial, al panourilor foto-documentare, precum şi al unor mărturii fotografice cu caracter istoric.

„Memoria patrimoniului industrial. Atelierele C.F.R. Nicolina” este o invitaţie la descoperirea unei poveşti interesante, legate de istoria recentă a oraşului industrial moldav Iaşi. Prin tematica muzeografică aleasă, expoziția constituie și un avertisment față de distrugerea unor monumente istorice cu caracter industrial din judeţul Iaşi.

Acest demers de restituire culturală are rolul de a sensibiliza cetăţenii şi factorii de decizie în legătură cu activităţile de salvare, conservare și valorificare turistică ale monumentelor şi obiectivelor de importanţă emblematică din domeniul patrimoniului industrial, concept insuficient valorificat în România.

Vernisajul va avea loc vineri, 13 noiembrie 2015, ora 12.00.

INFO

Complexul National Muzeal ”Moldova”

www.muzeul-moldova.ro

www.facebook.com/complexul.moldova

PE ACEEASI TEMA:

Expoziția ”Ctitori de neam și țară – Colecția medalistică Iulia-Claudia Antăluță”

Expoziția „Drumuri în memorie. Mausoleele”, itinerată la Muzeul Unirii din Iași

Expoziţia de pictură „Portrete ale Marii Uniri”

Muzeul Memoriei: expo

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Vintage market la CUIB

O colecţie cât o casă memorială

Concert de colinde susținut de Corul UNAGE Iași

Povești de Crăciun cu magicianul Marian Râlea

Scrie un comentariu: