Expoziţia “MASK 2015”

AFIS-STOICIU-iasi-2015-ok

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în perioada 07-26 aprilie 2015, la Muzeul Unirii, expoziţia „MASK 2015” a artistului Florin Stoiciu.

Cele 30 de lucrări în tehnica xilogravurii realizate de  Florin Stoiciu vor fi completate de şase gravuri în tehnica aquaforte ale artistului invitat, Cristian Târdel.  Manifestarea va include şi o prezentare video semnată de istoricul de artă şi academicianul prof. univ. dr. Răzvan Theodorescu, care surprinde relaţia între cele doua universuri plastice, aparent diferite, dar care se intersectează estetic si spiritual pe simeza muzeului ieşean.

Sub titlul generic „MASK 2015”, expoziţia reuneşte din punct de vedere tematic, pentru prima dată sub egida Muzeului de Artă Iaşi,  un număr de 36 de stampe în care omniprezentul nud feminin, peştele, precum şi chipul uman – ascuns sau dedublat – se află la limita contopirii sau descompunerii. Un plus de expresivitate plastică rezultă şi din faptul că majoritatea lucrărilor sunt exprimate în alb-negru, cele doar câteva intervenţii cromatice sporind, în fapt, dramatismul sau aspectul ludic, autoironic.

Artiştii vor fi prezenţi la finisajul acestei expoziţii, moment care va coincide cu deschiderea unei alte manifestări organizate de Muzeul de Artă şi care va etala o serie de stampe contemporane – donate în perioada 2014-2015 de graficieni valoroşi ai momentului, din Timişoara, Bucureşti şi, bineînţeles, Iaşi. Vom reveni cu detalii legate de acest nou subiect.

Expoziţia „MASK 2015” deschide ciclul de manifestări organizate de Muzeul de Artă la aniversarea a 155 de la înfiinţarea primei Pinacoteci naţionale, la Iaşi, în 1860.   

INFO

Muzeul Unirii

Str. Al. Lapusneanu nr. 14,

Program vizitare: marti – duminica 10.00-17.00

Web: www.palatulculturii.ro/muzeuunirii

FB: www.facebook.com/MuzeulUnirii

PE ACEEASI TEMA:

Prezentare-eveniment la Muzeul Unirii din Iaşi: Sabia de investitură a lui Alexandru Ioan Cuza

Expozitia de pictura “Urme ale sufletului”

Manifestări dedicate aniversării a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române

Expoziția „Colecții și colecționari – Donația prof. univ. dr. Aldea Adrian-Sorin și dr. Aldea Rodica”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

American Corner Summer Reading Club

Conferința cu tema „România la Centenar”

Micul Prânz #17 – Cireșar vegan cu Rita

Concert caritabil: ”Cântăm Contra Hepatitei””

Scrie un comentariu: