Expoziţia „Iaşi, Zile Negre” in cadrul proiectului Viitorul Memoriei

La Institutul Francez din Iaşi, în perioada 27 iunie – 10 iulie poate fi vizitată expoziţia „Iaşi, Zile Negre”, care include:

– o serie de zece desene şi cărţi de artist cu poeziile lui Benjamin Fondane, create de Samy Briss (n.1930 România, trăieşte în Franţa),

– o arhivă bogată de cărţi, texte şi material documentar cu mărturii despre perioada războiului şi pogromului de la Iaşi din 27-30 iunie, 1941, unele ne-circulate anterior,

– trei filme: „Fragmente dintr-o viaţă”, „Iluziile Mele” şi „Daniel Spoerri: Wild Child of Jassy”.  Aceste filme sunt disponibile ca instrumente pedagogice pentru profesori şi persoane interesate să organizeze proiecţii educaţionale, pentru conştientizarea publicului despre trecutul ţării şi oraşului, prin istorii personale ale supravieţuitorilor.

Viitorul Memoriei, proiect al cărui itinerariu a inclus până acum oraşele Bucureşti, Oradea şi Cluj va fi lansat la Iaşi în date care coincid cu zilele pogromului de la Iaşi, inceput din ordinul Mareşalului Antonescu pe 27 iunie 1941. În acele zile, aproximativ 13.000 de evrei au fost omorâţi pe străzile oraşului, în trenurile morţii şi în lagărul de la Calăraşi.

Misiunea acestui proiect este de a face cunoscut publicului trecutul țărilor implicate și trecutul fiecărui oraș, reactivând memorii prin intermediul artei contemporane și media, legând trecutul de prezent, documentând mărturiile ultimilor supravieţuitori, personalizând istoria prin istorii orale, creând legături între oameni și deschizând spațiile publice spre dezbatere și înțelegere reciprocă. Proiectul funcționează, de asemenea, ca model pentru dezvoltarea unei conştiinţe mai profunde prin acțiune, opunându-se astfel creșterii naționalismului, antisemitismului și urii etnice.” declară Olga Ștefan, curator şi inițiatoare a proiectului.

INFO

Institutul Francez Iasi

Bd. Carol I, nr. 26, Iasi

Web: www.institutfrancais.ro

FB: www.facebook.com/Institut-francais-Iasi

Tel.: 0232 267 637 sau 0769 056 203

E-mail: equipe.iasi@institutfrancais.ro

PE ACEEASI TEMA:

Expoziția Miruna Budișteanu: „Coloane de lumină”

Expoziția de litografii „Marc Chagall – Poezia culorilor” la Palatul Culturii

REDU #2 proiect artistic Gabriela Stoica

”Inversiuni insurmontabile”, expozitie Erminia Piu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Bucurie in Palatul Copiilor Iasi

Recrutori din toată Europa la târgul de joburi Careers in White din Iași

Recital de pian Andreas Iliuță

Concert JASSY JAZZ ORCHESTRA la Palatul Culturii

Scrie un comentariu: