Complexului Muzeal Național „Moldova” Iaşi – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” organizează în perioada 12 noiembrie 2014 – 15 ianuarie 2015, expoziția „Heraldică în medalistică”.
Expoziţia cuprinde peste 300 de piese, în majoritate medalii, ale colecţionarului Vilică Munteanu din Bacău. După cum sugerează şi titlul expoziţiei, medaliile conţin reprezentări heraldice şi sunt organizate tematic: simboluri heraldice ale statului dac, ale ţărilor române, ale unor voievozi, ale Principatelor Unite, ale României de la 1862 până în prezent, steme ale unor judeţe, municipii, oraşe, comune şi sate, instituţii de învăţământ, cultură, administrative, ecleziastice, asociaţii, societăţi, simboluri ale unor manifestări – congrese, festivaluri etc. Un loc important îl ocupă medaliile reprezentând unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Arhivelor Naţionale. Expoziţia este completată cu câteva zeci de insigne, care au aceeaşi temă.
Medaliile, toate româneşti, sunt bătute începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până în zilele noastre şi reprezintă o parte din cele cu tematică heraldică, adunate de mai bine de trei decenii de colecţionarul băcăuan.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2014, orele 16.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iași, str. Mihail Kogălniceanu nr. 11.
INFO
Muzeul Memorial ”Mihail Kogalniceanu”
Str. Mihail Kogălniceanu nr. 11, 700454 Iasi, Romania
Program de vizitare: marți-duminică, 10.00 – 17:00; luni închis