Expoziția „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”, la Muzeul Etnografic al Moldovei

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi va invita sa vizitati expoziţia de textile de interior „Grindare, păretare, scoarţe. Poveşti ţesute”.

Prin acest demers expozițional, specialiștii își propun să valorifice bogatul patrimoniu al Muzeului Etnografic al Moldovei, dar şi să celebreze măiestria femeilor de altădată, care şi-au ţesut poveştile cu multă migală, dovedind un simţ artistic deosebit, o intuiţie uimitoare în combinarea culorilor, ridicând ţesutul la rang de artă.

O parte din cele 67 de exponate sunt covoare de zestre, pe unele dintre ele s-au cununat mirii în biserică, pe altele şi-au luat iertăciune de la părinţi, atunci când au plecat din casa părintească. Unele păretare au fost ţesute pentru punţi (poduri), pe care să treacă sufletul mai lesne spre lumea cealaltă, motiv pentru care ziua Moşilor de toamnă, Moşii de Sumedru (Sân’Dumitru) a fost aleasă ca zi de vernisare a acestei expoziții.

Expoziția poate fi vizitată pana pe 30 decembrie 2020 cu biletul aferent Muzeului Etnografic al Moldovei (12 lei, preț întreg/ 6 lei pentru pensionari/ 3 lei pentru elevi și studenți/ gratuit pentru elevii sub 18 ani, în vacanțele școlare) sau, separat, cu biletul pentru expoziții temporare (8 lei/ 4 lei/ 2 lei).

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: