Expoziția de pictură „Anatomii subiective ”

În perioada 11 iunie – 16 iulie, Galeria de artă DANA invită publicul iubitor de artă la expoziția de pictură „Anatomii subiective ” semnată de către artistul EUGEN DORNESCU.

Vernisajul va avea loc luni, 11 iunie 2018, orele 18.00, str. Prof. Cujbă, nr. 17- Iași, iar în deschidere va vorbi criticul de artă Petru BEJAN.

Ieşean la origine, absolvent al Academiei de Artă din Iași (promoția 1981, clasa profesorului Dan Hatmanu), pictorul și graficianul Eugen Dornescu şi-a validat cu succes competenţele în numeroasele „ieşiri” publice de până acum, atât în țară, cât și în galerii de pe mai multe continente. Stabilit de ani buni la Sibiu, revine constant în locurile copilăriei, neuitând să-și răsfețe prietenii ieșeni cu câte o nouă expoziție. Cum se întâmplă și acum, iată, la Galeria „Dana”…

Liantul problematic al lucrărilor lui Eugen Dornescu este înainte de toate antropocentric; artistul pare preocupat de om, de obsesiile dubitative, dar şi de mărcile identitare ale acestuia. Personajele sale par croite în tiparul unui expresionism stilizat, în care se „citesc” drame, frici, spaime, încordări psihologice și tensiuni mentale vădit acutizate. În figurile gânditorului, strategului, șahistului – căutând a rezolva eternele conflictele dintre regi, pioni și nebuni – sunt vizibile grija sau preocuparea de sine, voluptatea rezolvării de probleme, jocurile solicitante ale minții. Pentru artistul sibian, gravul, tragicul, dramaticul, abisalul sunt categoriile estetice privilegiate. Convertite în registrul vizual, acestea rezonează cu acea tradiție filosofico-literară care i-ar putea așeza laolaltă pe Dostoievski, Cehov, Kierkegaard, Proust, Sartre, Camus sau Cioran.

Figuraţia liberă, redundanţa şi proliferarea motivelor miniaturale duc spre amplificarea „tensiunilor vizuale” menite a sublima detaliul, sporind totodată expresivitatea ansamblului. Cu rigoare calofilă de invidiat, Eugen Dornescu încearcă să ridice partea, fragmentul, secvenţialul, la demnitatea îmbogăţită a întregului. Este ceea ce şi reuşeşte strălucit, odată cu această nouă întoarcere „acasă”, la Iaşi. (Petru BEJAN)

INFO

Galeria de artă DANA

Adresa: Str.Prof Petru Cujba nr.17, Iasi

Telefon:0332 144 821; Mobil:0740 193 661

Email: office@danagallery.ro

Program: luni-vineri: 10:00-18:00, sambata: 10:00-13:00

Web: www.danagallery.ro

FB: www.facebook.com/GaleriileDeArtadana

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: