Expoziţia de grafică “Exerciții iconografice” – Adrian Emilian Gavrilean

Expoziţia de grafică ,,Exerciții iconografice” - Adrian Emilian Gavrilean/ Afis IasiComplexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” str. Mihail Kogălniceanu nr. 11, în perioada 18 aprilie – 10 mai 2013, expoziţia de grafică ,, Exerciții iconografice”, a artistului Adrian Emilian Gavrilean.

  • Vernisajul va avea loc joi, 18 aprilie 2013, ora 15.00 şi va fi prezentată de Pr. Arhim. Nichifor Horia, stareț al mănăstirii ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi şi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Preot la Parohia ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Gura-Humorului, judeţul Suceava și, în prezent, student în anul al II-lea la Facultatea de Arte Vizuale şi Design, Secţia Arte Plastice – Pictură, din cadrul Universității de Arte ,,George Enescu” Iaşi – clasa profesorului Cristian Neagoe, pictorul Adrian Emilian Gavrilean a avut numeroase expoziții personale în țară, dar și în străinătate, desfășurând și activități de restaurare a unor lucrări de artă religioasă decorativă şi murală intrate în uzul liturgic al mai multor biserici.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: