Expozitia de fotografie si desen “Coperta a cincea”

Libraria Humanitas de pe Lapusneanu va invita in perioada 16 iulie – 16 august la o  expozitie inedita care imbina fotografia si desenul cu lectura. Vor fi expuse lucrari ale Cristinei Ivan si ale Herminei Stanciulescu.

“Coperta a cincea” este, inainte de a capata forma unei expozitii, o viziune de doi, o incercare de traducere a unor detalii desprinse din aceleasi concepte. Am citit cartile, am trait fragmente din ele, iar pe restul ni le-am imaginat. Am subliniat pasaje si am orbitat in jurul lor, am urmarit fiecare cuvant care ne-a dirijat privirea inspre orizonturi variate. Am ajuns la ultima pagina si am refuzat ideea ca s-a terminat. Am inchis ochii pentru a lasa cartile sa se prelungeasca, sa isi compuna lent si atent ecourile in noi. Le-am derulat in cat mai multe sensuri posibile: inainte-inapoi, sfarsit-inceput, mijloc-sfarsit. Iar apoi ne-am intalnit viziunile.
Desenografierea pe care o incercam e modul prin care ne dam voie sau ne incurajam sa scoatem din carti legatura pe care am creat-o in momentul descifrarii lor. Acel invizibil mereu prezent, care corespunde felului nostru de a fi, de a gandi si de a simti. Mai palpabil ar fi sa spunem ca ne infatisam pe noi din ele.
Propunem o apropiere de seria asta de carti (si de carti in general) pentru ce sunt capabile sa transmita, pentru modurile atat de diferite in care se intampla acest lucru, pentru intensitatea firescului adus in prezent.

Hermina Stanciulescu: “Vad povestile din carti ca pe un sir de diapozitive din care extragem prin fotografiere si creionare un amalgam de idei pe care le infatisam mai mult sau mai putin distorsionate de subiectivismul lecturarii. Mi se pare ca stam de-o parte si de alta a unui cub incercand sa asimilam forma lui completa. ” (http://paperplans.wordpress.com/)

Cristina Ivan: “Cartile si straturile lor. Cartile si straturile noastre. Intram in contact la nivel epidermic, in care fiecare din cele doua repere care relationeaza sufera modificari. Si au ecou unul in celalalt. Asa ajung cartile inauntru, depasind realitatea lor palpabila si gasindu-si loc in fiecare alternativa si abordare pe care o putem sustine.” (http://theanatomyofself.wordpress.com/)

Literatura vazuta prin prisma altor arte, precum fotografia si desenul? De obicei, cartile se bucura de adaptari in cinematografie sau in teatru, sunt abordate mai rar si din alte perspective. Tocmai de aceea noi consideram acest eveniment ca fiind unul inedit si care nu trebuie ratat. Va invitam in Libraria Humanitas de pe strada Lapusneanu, sa descoperim impreuna cum se impletesc artele si sa ne bucuram de frumos.

 

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Folk si alte deliciii la Ospataria ”Ulita Veche”

Dear Santa @The Trumpets

Bazar Solidar de iarna @Acaju

Via Regis la Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: