Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Clubul Fotografilor din Iași si Galeria de Artă “La Gard” va invita la expoziţia de fotografie “Călător prin Ierusalim”.
Visul multor creştini din toată lumea este acela de a ajunge măcar odată la Ierusalim pentru a atinge Sfântul Mormânt. Cetatea în care a pătimit în înviat Mântuitorul Hristos oferă fotografului posibilitatea să realizeze multe cadre care de care mai inedite.
O parte din atmosfera acestui frumos oraş se regăseşte în cele 56 de lucrări (30X45), realizate în perioada 20-23 mai 2017 de cinci membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Despre experienţa trăită în Ţara Sfântă şi despre fotografiile din expoziţie vă vor povesti autorii imaginilor expuse.
Expun: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Vlad Colotilă, Constantin Ciofu, Mirela Grosu.
Perioada expoziţională: luni, 17 iulie 2017 – vineri, 4 august 2017. Vernisaj: marţi, 18 iulie 2017, ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. Afiș: Florin Aioanei. Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov. Text şi mediatizare: Constantin Ciofu.
INFO
Clubul Fotografilor Iaşi