Expoziția de artă vizuală “Între cer și pământ”, semnată de artista Mihaela Bratu

Lucrările din seria expusă ne prezintă un parcurs creativ şi expoziţional remarcabil, etalându-ne compoziții unitare și sensibile care marchează o activitate artistică intensă, rodnică şi valoroasă.

În acest context are loc și lansarea volumului cu același titlu, care include selecții din manuscrisele de poezie și  creațiile plastice ale autoarei.

Cartea aici, de faţă, “Între Cer şi Pământ”, născută din frumosul fiinţei mele interioare, din trăire, iubire şi pentru iubire, ca pe cel de-al doilea copil al meu, invită pe cititor, pe omul care-şi recunoaşte în intimitatea sa starea iubirii fără de care am fi cu sufletul în cârje, la o călătorie Între Cer şi Pământ, parcursă în emoţie şi culoare, în respirare curată, înţelegând arderea de pe marginea clipei, dorul de iubire al femeii în toată splendoarea actului ei creator, plin de trăiri interioare înalte, născută prin trudă şi jertfă, în spaţiul său sacru.Mihaela Bratu

Expoziția se poate vizita zilnic între orele 10.00 – 22.00, până pe data de 30  iunie 2017.

Intrarea liberă!

INFO

Iulius Mall

Complex Studentesc Tudor Vladimirescu, Iasi

Web: www.iuliusmall.com

FB: www.facebook.com/IuliusMallIS

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: