Expoziția de artă Constantin TOFAN „Lumea mea”

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Palatul Culturii, expoziția de pictură și grafică „Lumea mea”, semnată de Constantin Tofan.

În perioada 4 – 22 aprilie 2019, pe simezele muzeului din Iași vor fi etalate 80 de lucrări de pictură și grafică din ultima perioada de creație a artistului.

Expoziția va fi prezentată de criticul de artă Petru Bejan, în cadrul vernisajului ce va avea loc joi, 4 aprilie 2019, ora 18.00, la Palatul Culturii. Curator, Valentina Druțu, șef Muzeul de Artă.

Pictor, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Constantin Tofan a avut numeroase premii și expoziții personale în țară, dar și în străinătate (Franţa, Germania, Canada, SUA, Belgia, Spania, Italia), lucrările sale regăsindu-se în colecțiile mai multor muzee naționale, precum și în colecţii private din țară și străinătate.

Născut în comuna Gârceni, judeţul Vaslui, pe 14 aprilie 1952, Constantin Tofan a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”- Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi (1994). Din 1990, este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: