Expozitia ”B CAUSE” la CUIB

b-cause-la-cuib-insta

Creionetica și asociația Mai Bine vă invită la expoziția “B Cause”, care prin colaj explorează universul legumelor și al cauzelor societale. Vă așteptăm în CUIB, Centrul Urban de Initiative Bune din Iași, sâmbătă, 8 octombrie, începând cu ora 18.00.

B Cause. Be the Cause. Când ne-am oprit din a lupta pentru o cauză? Putem îmbina activismul cu plăcerea de a descifra arta colajelor? Care este rolul artei de intervenție în viața contemporană?

  • 18:00 Deschiderea expoziției;
  • 18:30 Atelier de colaje;
  • 19:00 Degustare de produse locale, legume;
  • 20:00 Party “muzica plunderphonica” by Intimidatah.

Expoziția de colaje și grafică digitală prezintă 20 dintre cele mai importante evenimente care au contribuit la transformarea individului și a societății contemporane. Sunt juxtapuse universul legumelor și semințelor cu subiecte care marchează evoluția noastră colectivă, precum: justiția socială, drepturile omului, protecția mediului, libertatea presei, pacea mondială, sănătatea, hrana sănătoasă etc.

În Iași, asociația Mai Bine a inițiat CUIB – Centrul Urban de Inițiative Bune, o afacere socială cu misiunea de a promova consumul sustenabil și un stil de viaţă prietenos cu mediul. În aceeași direcție, lucrările “B Cause” dau viață sloganului “Semințe nutritive pentru un viitor durabil”. Fac o alaturare a temei ONU 2016: “Anul internațional al semintelor și legumelor” cu arta de intervenție.

Echipa B Cause este formată din: Andrei Bucureci – art director, Cristiana Bucureci – artist colaje, Ileana Szasz – producție foto-video, Cosmin Gabăr – sound designer & audio producer și Liviu Runcan – producător video.

Creionetica  este o agenția de creație și producție media care aspiră la o societate mai echitabilă, mai cultivată, mai conectată cu natura. Din 2013 organizația face puntea între arta vizuală contemporană și cauzele sociale, de mediu, culturale, educaționale și orice concept care aderă la o dezvoltare durabilă.

INFO

CUIB – Centrul Urban de Initiative Bune

Adresa: Str. Gavriil Musicescu nr. 14

Web: www.incuib.ro

FB: www.facebook.com/laCUIB

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: