Expoziţia „1940. Sub semnul ultimatumului, dictatului şi cedării”

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează, în parteneriat cu Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, expoziţia foto-documentară cu titlul „1940. Sub semnul ultimatumului, dictatului şi cedării”.

Expoziția va fi deschisă în perioada 2 iunie – 20 iunie 2021, la sediul central al BCU, în spaţiul expoziţional de la etajul I.

Vara anului 1940 a reprezentat pentru România unul dintre cele mai grele momente ale istoriei sale: prăbușirea alianțelor de securitate în care fusese implicată, dureroasele pierderi teritoriale, sfârșitul modelului de stat liberal. Pe lângă teribila comoție colectivă, amputările teritoriale au însemnat în același timp și suferințe umane enorme, generate de transferurile masive de populații, perspectiva deznaționalizării și politicile de represiune criminală din teritoriile pierdute.

Acest context teribil a dus la schimbarea de regim, la renunțarea la modelul de stat liberal și la apariția unei noi maniere de a face politică, în jurul unor ideologii autoritare și criminale, în care represiunea politică, deciziile arbitrare și abuzive, restricționarea drastică a libertății de expresie, represiunea rasială vor deveni monedă curentă. Expoziţia ilustrează felul în care această tragedie de proporții, eforturile și căutările lumii de atunci s-au reflectat în presa vremii, în lucrări memorialistice şi în lucrări cu caracter publicistic.

Sunt expuse fotocopii ale unor articole apărute în ziare din anul 1940 (Universul, Curentul), fotocopii ale unor documente de arhivă din colecţiile BCU şi ale Arhivei Naţionale ale României, Filiala Iaşi, precum și o serie de volume cu caracter istoriografic cu privire la acest tragic episod al istoriei noastre.

Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc pe data de 2 iunie 2021, la ora 11, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”. Vor prezenta intervenții: dr. Liviu Brătescu, secretar de stat, Ministerul Culturii; dr. Florin Cântic, Director Arhivele Naționale, Iași; prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași; conf. univ. dr. Adrian Vițalaru, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași; dr. Daniel Nazare, director al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov; dr. Ruxandra Nazare, bibliotecar, Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov; conf. univ. dr. Diana Vrabie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Băţi; dr. Sorin Iftimi, muzeograf, Complexul Muzeal Național Moldova Iași; conf. univ. dr. Ionuț Nistor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. În cadrul evenimentului va fi susţinut un moment muzical în interpretarea lect. univ. dr. Edit Arva la pian şi a sopranei Luiza Torboli, de la Filarmonica „Moldova” Iaşi.

Curatorii expoziției sunt Carmen Voroneanu și Simona Sînzianu, de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi.

INFO

Biblioteca Centrala Universitara Iasi

Strada Păcurari 4 / 700511 Iaşi, România

Telefon: +40 232 264245

Fax: +40 232 261796

Emailbcuis@bcu-iasi.ro

Webwww.bcu-iasi.ro

FBwww.facebook.com/BCUIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: