EXPONATUL LUNII la Muzeul „Poni-Cernătescu”

Muzeul Ştiintei şi Tehnicii  „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi propune publicului, începând din iulie 2015, un proiect nou, intitulat EXPONATUL  LUNII. Această iniţiativă pune accent pe prezentarea unor obiecte de patrimoniu mobil, reprezentative pentru istoria ştiinţei şi tehnicii.

Decoratia Leg de onoareÎn cadrul acestui demers educaţional şi muzeografic, primul „exponat al lunii”, prezentat de Muzeul „Poni-Cernătescu” este Ordinul „Legiunea de Onoare”. Distincţia a fost conferită în 1900 profesorului chimist Petru Poni pentru merite deosebite, recunoscute şi apreciate cu prilejul implicării prestigiosului savant român în misiunea culturală şi vocaţională de Comisar al  Expoziției  Universale de la Paris.

Instituit de către Napoleon Bonaparte şi decernat pentru prima dată la 15 iulie 1804, Ordinul „Legiunea de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincţie a statului francez, care a fost atribuită unei elite restrânse, pentru merite deosebite, competenţă, forţă de caracter, curaj, simţul datoriei, inteligenţă, luciditate, talent, spirit creator. În România există puţine personalităţi cărora le-a fost conferită, Petru Poni numărându-se printre aceștia.

Muzeul „Legiunii de Onoare” din Paris păstrează exemplare importante referitoare la  acest tip de ordine, oferind informaţii edificatoare asupra diferitelor modele şi cruci care s-au succedat din 1802 până astăzi. Astfel, în perioada primului Imperiu, apare pe avers figura împăratului Napoleon I, în Restauraţie este prezent profilul regelui Henric al IV-lea, iar în timpul celei de-a Treia Republici Franceze sunt semnalate pe revers un vultur şi un inel circular cu  inscripţia „Onoare şi Patrie”, 1870 fiind anul din care acest ordin se acordă şi civililor.

Ordinul „Legiunea de onoare”- Gradul Mare Ofiţer face parte din categoria decoraţiilor realizate în atelierul ARTHUS BERTRAND BERANGER, PARIS- FRANŢA. Decoraţia are forma unei stele cu cinci raze duble, legată de o coroană de lauri şi frunze de stejar. Centrul stelei este înconjurat de crengi de stejar şi lauri, având pe avers efigia „République Française 1870”, iar pe revers două panglici tricolore cu deviza „Honneur et Patrie”. Crucea, realizată din aur placat cu email alb, este susţinută prin intermediul unui inel de o panglică roşie cu rozetă. Placa din argint ce însoţeşte decoraţia are cinci raze duble, printre acestea fiind inserate ornamentaţii de forma unui fascicul cu cinci raze.

Decoraţia este însoţită şi de brevetul original, ambele fiind expuse, în HOLUL DE PRIMIRE AL MUZEULUI „PONI-CERNĂTESCU” din str. Mihail Kogălniceanu Nr. 7 B, Iași, până la sfârşitul lunii iulie. Proiectul este coordonat de dr. muzeograf Monica Nănescu, șef al Muzeului Ştiintei şi Tehnicii  „Ştefan Procopiu”.

INFO

Muzeul ”Poni Cernatescu”

Str. Mihail Kogalniceanu nr. 7 B, Iasi

Tel: 0232/267.759

Program de vizitare: 10:00 – 17:00; luni: închis

www.ponicernatescu.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Lansare de carte la Muzeul Unirii: “Ochiul cuvântului. Minipoeme în stil haiku”, de Georgeta Tudora

Ateliere de gatit creativ cu Masterchef Elena Padurariu

„Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian” se lanseaza la Iasi

Charity Quiz Night @Times

Scrie un comentariu: