Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi organizeaza un ciclu de evenimente dedicate Unirii Principatelor Romane, ce se va derula in perioada 24 – 25 ianuarie 2012.
La Muzeul Unirii Iasi, Str. Lapusneanu nr. 14, marti, 24 ianuarie, ora 12.30 va avea loc lansarea autoghidului Muzeului Unirii, urmata de un moment muzical sustinut de Paula Ciochina, Brindusa Tudor, Dumitru Iosub si Aurelia Simion, cadre didactice de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iasi si Grupul vocal „Ihos” de la Colegiul National de Arta „Octav Bancila” Iasi, dirijat de prof. Petronela Dartu, sub coordonarea prof. Carmen Zaharia-Danicov.
La ora 15.00, in Sala Dublei Alegeri, se va desfasura Simpozionul „Iasi – Leaganul Unirii”, organizat de Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi – Muzeul Unirii in colaborare cu Academia Romana – Filiala Iasi – Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iasi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi – Facultatea de Istorie si Primaria Municipiului Iasi.
Cu incepere de la ora 15.00, Muzeul Unirii va fi gazda unui program artistic sustinut de elevii Scolii „Ion Simionescu” Iasi si membrii Asociatiei „Universul Prieteniei” Iasi , urmat la ora 16.45 de momentul „Reconstituiri istorico – militare”, realizat de Asociatia „Traditii Militare” Bucuresti.
Manifestarea va continua la ora 17.00 cu Marsul Unirii – De la Muzeul Unirii la Palatul Ocarmuirii, organizat cu concursul Garnizoanei Iasi, Asociatiei „Traditii Militare” Bucuresti si Primariei Municipiului Iasi.
La ora 17.30 va avea loc prezentarea albumului „Uniforme militare ilustrate de Gh. Asachi. (1854 – 1862)”, autori: Sorin Iftimi si Aurica Ichim.
Vernisajul expozitiei ”Natiune si Onoare: uniforme, decoratii, steaguri ” va avea loc la ora 18.00. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi (Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Unirii, Muzeul de Arta) in colaborare cu Muzeul Militar National „Regele Ferdinand I” Bucuresti, Garnizoana Iasi si Primaria Municipiului Iasi.
La ora 19.00 va urma Recitalul cameral sustinut de Lacramioara Nae, Luminita Ciobanu si Laura Magdalena Scripcaru.
Miercuri, 25 ianuarie, ora 17.00, tot la Muzeul Unirii, se va desfasura Simpozionul ”Omagiu fauritorilor Unirii”, fiind organizat de Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi – Muzeul Unirii, Asociatia „Alexandru Ioan Cuza”, Academia Romana – Filiala Iasi – Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iasi.
Palatul Memorial „Al. I. Cuza” Ruginoasa va organiza evenimentul „Sub semnul Unirii”, ce se va desfasura in colaborare cu Biblioteca Municipala Pascani, Colegiul National „Mihail Sadoveanu” Pascani si Muzeul Municipal Pascani, in data de 24 ianuarie 2012. Programul acestei actiuni include: vernisarea expozitiei „Mode si vesminte din veacul al XIX-lea” si a expozitiei de carte „Sub semnul Unirii”, lansarea brosurii „Unirea Principatelor. Odinioara si azi”, realizata de Colegiul National „Mihail Sadoveanu ” Pascani si programul artistic intitulat „Unirea Principatelor in amintirea contemporanilor”, sustinut de elevii Colegiului National „Mihail Sadoveanu” Pascani. Evenimentele vor avea loc la Biblioteca Municipala Pascani, cu incepere de la ora 9.30.