Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu. DUPA 20 de ANI

 

Editura Polirom si Libraria “Orest Tafrali” va invita, luni, 23 mai, incepind cu ora 18.00, la o masa rotunda organizata la Iasi, cu ocazia comemorarii a 20 de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu.

Considerat un expert in gnosticism si magie renascentista, fost profesor de istoria religiilor la University of Chicago, prieten si discipol al lui Mircea Eliade, I.P. Culianu a fost asasinat pe 21 mai 1991, in jurul orei 13.00, intr-un grup sanitar al Universitatii din Chicago. Numele ucigasului, identitatea celor din spatele acestuia, motivele si circumstantele asasinatului au ramas pina astazi necunoscute.

Sub formula “Eros, magie si asasinarea profesorului Culianu. DUPA 20 DE ANI”, evenimentul incearca o reluare a contextului, inca nedeslusit, ce invaluie tragica disparitie a lui I.P. Culianu, precum si un dosar al receptarii scrierilor si ideilor savantului si autorului de fictiune.

Masa rotunda, gazduita de Libraria “Orest Tafrali” (Corpul A al Universitatii “Al.I. Cuza”), il are drept amfitrion pe Nicu Gavriluta.
Participa: Stefan Afloroaei, Liviu Antonesei si Dan Petrescu.

Cele mai cunoscute lucrari ale lui I.P. Culianu: Eros si magie in Renastere, Calatorii in lumea de dincolo, Dictionar al religiilor (in colaborare cu Mircea Eliade), Hesperus, Arborele cunoasterii: mitologia gnostica de la crestinismul timpuriu pina la nihilismul modern.

La Polirom au aparut: Arta fugii (2002), Calatorii in lumea de dincolo (2002, 2007), Gnozele dualiste ale Occidentului (2002), Pergamentul diafan • Ultimele povestiri (2002), Jocurile mintii. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie (2002), Eros si magie in Renastere. 1484 (2003), Iocari serio. Stiinta si arta in gindirea Renasterii (2003), Cult, magie, erezii (2003), Hesperus (2004), Experiente ale extazului (2004), Dialoguri intrerupte. Corespondenta Mircea Eliade – Ioan Petru Culianu (2004), Mircea Eliade (2004), Jocul de smarald (2005, 2008, 2011), Pacatul impotriva spiritului. Scrieri politice (editia a II-a, 2005), Religie si putere (editia a II-a, in colaborare, 2005), Arborele Gnozei (editia a II-a, 2005), Psihanodia (editia a II-a, 2006), Gnosticism si gindire moderna: Hans Jonas (2006), Studii romanesti I. Fantasmele nihilismului • Secretul doctorului Eliade (2006), Dictionar al religiilor (impreuna cu Mircea Eliade, 2007), Studii romanesti II. Soarele si Luna. Otravurile admiratiei (2009) si Tozgrec (2011).

Un eveniment similar, organizat de asemenea de Editura Polirom, va avea loc in aceeasi zi si la aceeasi ora, in capitala. Colocviul, gazduit de Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru, nr. 38), il are drept amfitrion pe Horia-Roman Patapievici.
Participa: Andrei Oisteanu, Gabriela Adamesteanu, Andrei Cornea si Paul Cernat
De asemenea, miercuri, 18 mai, la ora 12.00, Stefan Borbely a tinut conferinta Mostenirea lui I.P. Culianu la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Sala “D. Popovici” (str. Horea, nr. 31).

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: