Electrolux Design Lab 2014. Inscrieri: 1 martie-6 aprilie

Binecunoscuta competitie de design desfasurata la nivel mondial – Electrolux Design Lab, da startul inscrierilor incepand din 1 martie. Studentii romani de la design sau cei care studiaza intr-un domeniu conex si au in curricula materii cu acest profil sunt incurajati sa gandeasca un proiect inovator si sa se inscrie in concurs pana in data de 6 aprilie.

Prin intermediul temei din acest an – “Locuinte sanatoase”, se cauta un raspuns la intrebarea:  Cum putem sa ne bucuram in viitor de un mediu sanatos, cum sa traim intr-o atmosfera placuta si cum sa avem grija de noi insine si de cei din jurul nostru intr-un mod creativ, sustenabil si lipsit de efort?

In competitie sunt asteptate idei pentru produse, accesorii, consumabile si servicii din trei domenii de interes: Delectare culinara („Culinary enjoyment”), Ingrijirea tesaturilor („Fabric care”) si Purificarea aerului („Air Purification”).

PREMII

Electrolux Design Lab ofera tinerilor designeri talentati o platforma pentru a-si prezenta portofoliul de lucrari in intreaga lume. De-a lungul timpului, competitia a fost o rampa de lansare ce i-a condus pe multi dintre concurenti direct catre locuri de munca si oportunitati de afaceri in design. Jumatate dintre castigatorii din anii anteriori au continuat sa lucreze pentru Electrolux dupa perioada de stagiu. Premiul intai al concursului este un internship platit, de sase luni, la un centru de design global Electrolux si 5000 de euro. Vor fi acordate si premiul al doilea, in valoare de 3.000 de euro si premiul al treilea, in valoare de 2.000 de euro. Favoritul publicului, ales prin vot online, va fi premiat cu 1.000 de euro.

In urma inscrierilor, cele mai bune lucrari vor fi publicate pe site-ul Design Lab si vor putea fi promovate in social media, oferind astfel studentilor posibilitatea sa devina recunoscuti la nivel global. Concursul se va desfasura pe etape, astfel studentii isi vor putea dezvolta si imbunatati conceptele pe intreg parcursul competitiei. Ei vor posta si vor impartasi noi idei, vor scrie si vor dezvolta un blog personal, primind feedback din partea expertilor Electrolux. Castigatorul concursului va fi ales de catre un juriu format din profesionisti de renume mondial.

INSCRIERE SI REGULAMENT

Mai multe detalii despre proiectele care pot fi inscrise si despre regulile competitiei se gasesc pe site-ul oficial Electrolux Design Lab (electroluxdesignlab.com/2014/what-do-i-submit/ si electroluxdesignlab.com/2014/rules/).

Electrolux este lider global pe piata electrocasnicelor de uz casnic, dezvoltate in colaborare cu utilizatorii profesionisti si gandite special pentru a intampina nevoile reale ale consumatorului. Compania ofera solutii inovatoare, proiectate cu grija, atat pentru uzul casnic, cat si pentru cel profesional – produse precum frigidere, masini de spalat vase, masini de spalat rufe, aragaze, aspiratoare, sisteme de aer conditionat si electrocasnice mici. Sub marci renumite ca Electrolux, AEG, Zanussi, Frigidaire si Electrolux Grand Cuisine, Grupul vinde in fiecare an mai mult de 50 de milioane de produse clientilor din pese 150 de piete. In 2013 Electrolux a inregistrat vanzari de circa 12.6 miliarde de euro, avand 61.000 de angajati.

INFO

electroluxdesignlab.com

facebook.com/ElectroluxAppliances

twitter.com/Electrolux

flickr.com/photos/electrolux-design-lab

pinterest.com/electrolux

Instagram.com/electrolux

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Seara de Craciun – concert de colinde al Corului Universității Naționale de Arte „George Enescu”

„Carnavalul Culorilor” – expoziție de măști pictate la Ateneu

Uncensored Dance Party

SPEAK UP your LOVE! @Fratelli Iasi

Scrie un comentariu: