Educatia sexuala, intre tabu si necesitate

Sunteţi părinte și nu ştiţi cum să-i explicaţi copilului dumneavoastră diferenţele dintre sexe şi modul în care apar copiii pe lume? Aveţi un fiu/o fiică ce se apropie uşor de adolescenţă şi vă e teamă să abordaţi subiectul sexului? Vă invităm pe dumneavoastră, parinti/bunici/cadre didactice/asistenți maternali/consilieri educaționali/psihologi, să participați la conferința educațională susținută de psihoterapeut Anda Pacurar, în data de 18 Martie 2017, locație: Hotel Unirea Iași.

Iată câteva dintre întrebările pe care le vom analiza în timpul conferinței pentru a obține cele mai potrivite răspunsuri pentru un subiect atat de delicat:

Când?

Atunci când întreabă. Probabil este cea mai importantă discuție pe care o vei avea cu copilul tău. Când începe să te întrebe e foarte important să-i răspunzi.
Doar că informațiile sau explicațiile se oferă în funcție de vârsta lui. Copiii mici, de exemplu, sunt mult mai interesați de cum apar copiii decât despre ce înseamnă sex. Primele informații copiii le au la vârsta de aproximativ 2 ani. Educația sexuală este un proces treptat, dar continuu.

De către cine?

Părintele are șansa de a fi primul care poate face educație sexuală copilului. Dacă este deschis, dispus și onest va rămâne sursa de informații de încredere. Dacă nu, educația sexuală a copilului va fi făcută parțial în școală, dar cel mai mult de către alți copii, pornografie sau alte materiale disponibile pe internet.

Cum?

Folosind cuvintele potrivite care nu induc sensuri greșite sau ascunse. Introducând și modelând noțiunea de intimitate. Fiind sigur că este doar un mit că un copil cu cât află mai multe cu atât vrea să exploreze. În orice caz e mai bine să ai o discuție stânjenitoare despre tipuri de sex decât să gestionezi situațiile adesea ireverisibile cauzate de lipsa de informare.

Joaca sexuală

Este normală, dar din păcate este foarte tentant pentru părinți să reacționeze exagerat. Cum rezistăm impulsului de a da prea mare importanță? Ce e normal și ce depășește limitele? Când intervenim?

Comportamente deviante

Când trebuie să se îngrijoreze părintele? Când autostimularea este un comportament sexual și când este un semnal de alarmă? Comportamentele sexuale nu semnalează mereu dezvoltare precoce sau deviantă, ci comunică adesea nevoi emoționale.

INSCRIERE

Formular de înscriere: docs.google.com.  Detalii: Email: rmindcenter@gmail.com; Telefon: 0756 072 233. Taxa de participare în cadrul conferintei este de 100 lei/persoană.

INFO

RE-MIND Center

www.facebook.com/ReMindCenter

Facebook Event

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: