e-SENS: Online a mai simplu!

Server-Room

Noul proiect „e-SENS” (Electronic Simple European Networked Services) va contribui la dezvoltarea de servicii publice digitale care sprijină întreprinderile să îsi desfăsoare activitatea atât în tara lor, cât si în alte state membre ale UE – inclusiv să demareze o afacere, să îndeplinească cerintele legale si să participe la licitatii publice. De asemenea, proiectul va conecta serviciile digitale nationale destinate cetătenilor care vizitează un alt stat membru în scop turistic, pentru a munci sau a studia.

Doamna Neelie Kroes, vicepresedinte al Comisiei Europene, a declarat: „Conectarea multitudinii de servicii publice digitale de care dispunem în Europa în mod sigur si eficient aduce avantaje tuturor: guvernele pot eficientiza la maximum strategiile lor online, întreprinderile îsi pot reduce costurile aferente desfăsurării de activităti economice în cadrul pietei unice, iar cetătenii se confruntă cu mai putină birocratie atunci când se deplasează în Europa.

Iată câteva exemple privind modul în care e-SENS poate ajuta cetătenii europeni să valorifice la maximum posibilitătile oferite de piata unică:

  • Anja are o agentie de turism în Lituania, specializată în excursii în Portugalia, si doreste să creeze o agentie în Portugalia, care să organizeze excursii în tările baltice. Prin intermediul punctului unic de contact SPOCS disponibil 100% online, Anja poate să afle mai multe despre conditiile pe care trebuie să le îndeplinească si să fie sprijinită pentru a efectua procedurile de înregistrare online.
  • De asemenea, Anja urmează să se căsătorească cu logodnicul său. Căsătoria va avea loc în orasul natal al acestuia, în Spania. Anja va putea să îsi înregistreze căsătoria online, de la domiciliul din Lituania, prin modulul STORK, folosindu-si actul de identitate electronic.
  • Lui Karel i s-au pierdut bagajele când a zburat de la Bruxelles la Atena. Nu a fost multumit de despăgubirea oferită de operatorul aerian în conformitate cu drepturile conferite pasagerilor de legislatia UE. Prin intermediul e-CODEX el va putea initia o procedură online privind o cerere cu valoare redusă, oriunde s-ar afla în Europa.
  • Sabrina se află în vizită la verii ei în Danemarca si îsi dă seama că i s-au terminat medicamentele pentru diabet. Din fericire, poate cumpăra medicamentele de la farmacie, chiar dacă se află în străinătate, prin intermediul sistemului epSOS eRetete.

Eficienta serviciilor publice digitale transfrontaliere se va îmbunătăti si mai mult atunci când acestea vor fi bazate pe o structură de bandă largă si de mare viteză în întreaga UE. Măsurile de promovare a investitiilor în retele de mare viteză sunt un element al viitorului pachet al Comisiei care vizează construirea unui continent conectat.

Context

Începând din 2008, Comisia Europeană, în cooperare cu statele membre ale UE, întreprinderile, administratiile nationale, mediul academic, sectorul privat si comunitătile locale, a initiat proiecte-pilot de mari dimensiuni vizând servicii publice digitale transfrontaliere, pentru a dezvolta si a testa furnizarea continuă de servicii digitale transfrontaliere. Ca parte a proiectului e-SENS, peste 100 de parteneri din 20 de tări, din Portugalia până în Turcia, dezvoltă si implementează, pe baza unor standarde si specificatii deschise, componente ale unor servicii interoperabile privind actele de identitate electronice, semnătura electronică, livrarea electronică si documentele electronice, pe care actori inovatori din sectorul public si privat să le poată utiliza pentru a crea noi servicii publice digitale, contribuind la „construirea, conectarea si cresterea” Europei.

Proiectele în cauză sunt:

Conectarea în sigurantă a identitătilor electronice – proiectul STORK 2.0 contribuie la realizarea unui spatiu unic european de identificare si autentificare electronică. Acesta stabileste interoperabilitatea la nivel national si la nivelul UE a actelor de identitate electronice pentru persoane fizice si juridice (video).

Proceduri judiciare mai rapide – proiectul e-CODEX îmbunătăteste accesul transfrontalier al cetătenilor si al întreprinderilor la servicii juridice în Europa, precum si interoperabilitatea dintre autoritătile din domeniul juridic din UE (video).

Servicii medicale mai bune – epSOS proiectează, dezvoltă si evaluează o infrastructură a serviciilor care să permită interoperabilitatea transfrontalieră a sistemelor de evidentă electronică a datelor medicale (video).

Achizitii publice mai bune – rezultatele proiectului PEPPOL privind achizitiile publice electronice (transferat asociatiei non-profit „OpenPEPPOL”) ajută întreprinderile europene să colaboreze usor si pe cale electronică cu autoritătile publice europene în procesele lor de achizitii (video).

Activităti economice facilitate – rezultatele proiectului SPOCS permit întreprinderilor să îsi stabilească sedii în străinătate. Un set pentru începători le oferă acestora alternative electronice transfrontaliere continue la procedurile administrative lungi pe care întreprinderile trebuie să le urmeze de obicei atunci când încearcă să se extindă în alte tări (video).

Proiectul e-SENS se bazează pe aceste rezultate si va actiona ca o punte de legătură între faza pilot si fazele operationale atunci când serviciile publice digitale transfrontaliere vor fi pe deplin disponibile. La proiect participă parteneri din 19 tări, la care se adauga si Romania: Austria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, , Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia si Turcia. Institutul European de Standardizare în Telecomunicatii (ETSI) si OpenPEPPOL contribuie în mod semnificativ la acest proiect. e-SENS a demarat la 1 aprilie 2013 si semnarea acordului de grant cu Comisia Europeană înseamnă că proiectul poate fi în prezent lansat oficial.

INFO

ec.europa.eu

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Revelion la Cafenea

Western Style @Legend

Meniuri apetisante si muzica buna @Bellaria Hotel

This party is for you @Tribeca

Scrie un comentariu: