Durusa Summer Hills

O întâlnire solară te pune în mișcare și în ascultare pe ritmuri fine cu delicatese vizuale. Căutăm umbra perfectă a soarelui de august pe dealuri durușene. LINEUP & VISUALS, ceramică, fotografie stenopă, călărie, teatru, cinema, performance de dans contemporan interactiv ȘI ALTELE la Durusa Summer Hills.

DESPRE

Durușa SummerHills și-a câștigat reputația în rândul festivalurilor de dimensiuni moderate ca fiind unul dintre cele mai hip manifeste de muzică și artă în peisaj de pe scena evenimentelor open air din țara, unde armonia dintre muzică bună și peisaj domnește. Pornit inițial ca un picnic între prieteni, micul festival a crescut semnificativ pe parcursul a 4 ani, reușind să atragă în 2013 peste 40 de artiști autohtoni, DJ și performeri  și peste 750 de participanți din țară și de peste hotare.

Situat în Maramureș, satul Durușa surprinde pe toți cei ce-i străbat ulițele cu pitorescul specific mediului rural moroșenesc, fermecând prin calmul și peisajul colinar ce transcede subtil realul cotidian.  Acest „ținut paradiziac” cum a fost denumit de unii participanți la festival, se preschimbă în fiecare vară timp de 4 zile într-un canvas de celebrare a armoniei dintre natură și omul creativ.

Specificul evenimentului Durușa SummerHills este reprezentat de angrenarea colectivă a manifestului prin dans, muzică și arte vizuale, arte meșteșugărești, teatru, film de scurt și lung metraj, arhitectură de peisaj și în mod special joacă.

Ca și în ceilalți ani, vom pune la încercare simțul creativ și practic al participanților într-o serie de ateliere caracteristice evenimentului precum cele de land art și arhitectură organică, percuție și capoeira, fotografie – stenopă, graffiti, si alte numeroase activitati, folosindu-ne de materialele puse la dispozitie de natura,in special.

Durușa SummerHills prin specificul sau promovează un lifestyle-atitudine în care elementele MUZICĂ, DANSUL, EXPRESIA CREATIVĂ și MEDIUL NATURAL se regăsesc în perfect ECHILIBRU.

LINE UP

Ben La Desh soundcloud.com/benladesh; Duff Discosoundcloud.com/duffdisco; Luvless https://soundcloud.com/luvless; Sleazy Beats Sound System – Kris Percy (DK) soundcloud.com/sleazybeats; Heion soundcloud.com/heion-music; Thejointventuressoundcloud.com/thejointventures; Khidjasoundcloud.com/poor-relatives; Danagasoundcloud.com/danaga; Indjstionesoundcloud.com/ventol; Keksoundcloud.com/k-k-69; Sebastian Bigsoundcloud.com/sebastianbig; Dannilovsoundcloud.com/dannilov; Emapsoundcloud.com/mup/no-smokin-into-space; Adeeasoundcloud.com/adeea; Medeeasoundcloud.com/medeea-badii; Christusoundcloud.com/christujo; Iliesoundcloud.com/cpti; Zo soundcloud.com/zzohd; TCFCsoundcloud.com/thatcouchfunkcollective; Bald and Boldsoundcloud.com/baldandbold; Lucu Chen soundcloud.com/lucuchen; Dj Stefan!soundcloud.com/user7962067; Baba Dochia soundcloud.com/baba-dochia; Poetripsoundcloud.com/poetrip

BILETE

PRESALE → 60 lei . ONLINE pe  www.summerhills.ro si in urmatoarele locatii din tara Baia Mare // Terasa Tom& Jerry; Brasov // Colaj Café; Bucuresti // Bicicleta / Control Club; Cluj Napoca // Atelier Cafe / CASA TIFF / LaGazette / YOLKA; Iasi // Acaju; Satu-Mare // The LINE; Timisoara // Scart Loc Lejer/ Cuib d’Arte

ON THE SPOT: Abonamente: 90 lei ; Bilet 1 zi: 40 lei (doar sâmbătă)

Pentru a vedea cum ajungi din Iasi la Durusa CLICK AICI

CAMPING, BAR & FOOD

Camparea şi accesul la utilităţi (duşuri şi toalete) sunt incluse în prețul biletului. Este amenajata în acest sens o zonă generoasă, mărginită la sud de pădurea lui Șimon, la est și nord de valea Durușei și la apus de ansamblul festivalului. Organizatorii recomandă un comportament responsabil față de mediul înconjurător și bunurile de pe teritoriul locației, campingului și locațiile naturale din apropiere.

Pentru o mai bună desfășurare a festivalului și un management al deșeurilor responsabil, recomandăm colectarea selectivă a deșeurilor. Pentru păstrarea curățeniei în camping / locația festivalului vă punem la dispoziţie gratuit saci menajeri. Echipa Road Runner Society vă oferă asistență și informații suplimentare.

În incinta festivalului este amenajat un bar cu lounge și un food court pentru servirea mesei, ce respectă și opțiunea vegetariană, după caz. Oferta de bar cuprinde, pe lângă bauturile clasice și o varietate de drink-uri cu influențe regionale. Serviciile BAR & FOOD vor fi disponibile continuu, pe toată perioada festivalului.

INFO

Durusa Summer Hills

Durusa, Maramures

www.summerhills.ro

Facebook Event

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: