După Salonic, Atena, New York, filmul ANA de Alexa Visarion în premieră la Iaşi!

ana visarion

Sâmbătă, 21 februarie 2015, de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi are loc premiera la Iași a peliculei „Ana”, în regia lui Alexa Visarion. După Salonic, Atena, New York, filmul ANA de Alexa Visarion în premieră la Iaşi! La evenimentul organizat de Filarmonica „Moldova” Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, vor fi prezenți atât regizorul Alexa Visarion, cât și actorul Răzvan Vasilescu.

La 34 de ani de la premiera lungmetrajului „Înghițitorul de săbii” – unul dintre filmele de referință realizat înainte de ’89 – actorii Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu și Dorina Lazăr se regăsesc pe genericul noului film regizat de Alexa Visarion: „Ana”.

Producția este, potrivit realizatorilor, și un omagiu adus lui Ștefan Iordache și cuprinde fragmente din filmul „Înghițitorul de săbii” (regia: Alexa Visarion, 1981) ce îl prezintă în distribuție și pe regretatul actor. Filmările pentru “Ana” au avut loc la Gruiu, unde este înmormântat Ștefan Iordache.

Din distribuția filmului mai fac parte: Dorel Vișan, care a colaborat cu Alexa Visarion în teatru şi film, dar și András Demeter și Cristina Drăghici, aceasta din urmă făcându-și astfel debutul în lungmetraj.

În primăvara anului trecut, filmul a avut avanpremiera mondială la Salonic, în deschiderea Zilelor Francofoniei, fiind proiectat, de asemenea, la Atena şi la Institutul Cultural Român din New York.

Filmul spune povestea unui bărbat în pragul batrâneții, a unei tinere ajunsă printr-o întâmplare nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent încercat de viață, care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda „Meșterului Manole”.

Intrarea la proiecția din Aula BCU Iași este liberă!

INFO

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi

Str. Pacurari 4, Iasi

www.bcu-iasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: