Fundaţia Academică “Idei şi Fapte pentru anii 2000” are plăcerea să vă invite la o întâlnire cu Soarele, aerul curat și iarbă verde departe de agitația orașului. În ziua de 24 iunie 2017 vom face o plimbare la Poiana cu Schit, unde veti avea ocazia să faceti mișcare, să socializati, să respirati aer curat și să va bucurati de natură.
În Poiană veti găsi un monument istoric foarte vechi, de sfârşit de sec.XIV, o expoziţie în aer liber cu treizeci de sculpturi şi o rezervaţie floricolă cu specii rare de plante.
24 iunie nu este doar a 175-a zi a calendarului gregorian, dar și ziua în care se sărbătorește Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (calendar ortodox și romano-catolic). Ziua mai este cunoscută în popor ca Drăgaica, sau Sânzienele, zâne bune din clasa ielelor. Tradiția și folclorul românesc cer ca în această zi nimeni să nu lucreze pentru că în această zi este cap de vară, iar Soarele ”joacă” pe cer sau ”stă în loc” la amiază.
Plănul este să luam trenul din Iași până la Gara CRF Bârnova, de unde veti porni la pas într-o plimbare prin pădure până la Poiana cu Schit. Pe traseu veti avea ocazia să admirati flora și fauna locală. Odată ajunși în Poiană, veti putea să va delectati cu liniștea naturii, va veti relaxa, veti citi și veti socializa. La întoarcere, vom lua trenul spre Iași și cel târziu la ora 22:31 veti ajunge în oraș.
Costul transportului dus-întors va fi de aproximativ 8 lei de persoană. Echipamentul trebuie să fie corespunzător unei plimbări în pădure: pantaloni lungi, tricouri cu mâneci lungi, șapcă, ochelari de soare, papuci comozi-sportivi, eventual – haine de schimb, aparat de fotografiat, binoclu, mici gustări care să vă energizeze pe traseu, apă de băut, carte de citit, etc.
INFO
Tel.: O743-41O-744